Cei care au prins perioada recrutarilor din curtea Cetatii Medievale recunosc provenienta cuvintelor din titlu. Face parte din juramantul militar si cei care le rosteau chiar credeau in ele. Nu putini au fost cei care s-au sustras- care cum au putut- indeplinirii stagiului militar. Unii se prefaceau ca ar suferi de boli psihice, jucandu-si atat de bine rolul incat in cele din urma sectia inchisa de la spitalul de boli mintale le-a fost cazarma pe viata. Altii in schimb au executat ordinele si iarasi nu putini au fost cei care au ales “apeveul” adica armata pe viata. Cel putin asa credeau pe atunci ca va fi pe viata si in ciuda greutatilor si privatiunilor de tot felul, si-au facut datoria fata de patrie. Vantul schimbarii a adus vremuri noi si printre zidurile cazarmilor, multe din ele devenite pustii sau mar al discordiei, iar a fi militar nu mai inseamna decat o meserie ca oricare alta. Sau apropae. In tara si pe timp de pace! Aderarea la NATO insa a adus noutati si in viata pasnica de “agricultor si constructor pe santierele patriei”. Cu uniformele usor schimbate, cu o generatie noua de cadre tinere si cu tehnica de lupta de pe vremea lui Pasvante Chioru, cei care aleg carierea militara devin –zice-se benevol-carne de tun pe scenele teatrelor de razboi din lume. Imi apar patria! Printre minele artizanale din Afganistan? Prin pustietatile irakiene? Taburile noastre sunt cosciuge pe roti. A murit al 8-lea militar roman, la intoarcerea din misiunea de patrulare. O mina artizanala a mai curmat o viata, a mai schilodit alti patru militari, care desigur, sunt in afara oricarui pericol. Le controleaza cineva psihicul? Ii pasa cuiva cu ce sechele raman? Patriotismul celor care se duc sa ne apere de asa zisii teroristi nu tine loc de masini rezistente, de tehnica moderna, desi nu exista scut impotriva mortii!

 

2009