Joi la amiază. Calc militărește cu tava în mână spre bucătărie. Desculță, ca de obicei. Covorașul de la ușă parcă e ud. Nu are cum, îmi trece prin cap și merg mai departe. Revin, ocolesc covorașul, mă întorc. Da,e ud.

De unde-i apa pe covoraș? Îl ridic și …pas cu pas, ajung la conducta principală de apă rece, ascunsă sub o perdea în debara. Coșmar. Într-o jumătate de oră adun o frumoasă colecție de apă în plasa cu trafalete, vopsele, găletușă, tot ce am depozitat temporar acolo!

Ședință de îndată. Ce e de făcut? Un bandaj pe conductă care lăcrimează. Prosoape. Improvizații. Telefon la instalator. Nu-i grav. Programul s-a terminat, să revenim dimineața.

Vineri, dimineața repetăm povestea, omul vine cât ai zice pește. Gâfâie după trei etaje. Se uită la conductă, decide pe loc: nu-i grav, dar asta trebuie schimbată! Tot tronsonul. Vorbiți la asociație. Și pleacă!

Email, telefon la asociație. Convorbire interesantă, promițătoare. Firmă agreată de asociație, instalator, contract, vecini, fond de reparații, estimare…Durează, dar se face. Au mai făcut și alții. Am înțeles, dar cum rămâne cu conducta? Să am grijă să nu se spargă că face inundație.

Ok, am grijă.

Sâmbătă. Conducta lăcrimează în continuare. Niciun bandaj nu rezistă. Aș zice că e ghinion. Totuși. Partea bună e că nu am nevoie de abonament la sală! Fac exerciții de adunat apa cu prosopul sub raftul din debara de trei ori pe zi.

ChatGipity, copilotul mă ajută să caut instalator serios. Nu sunt mulți, dar în weekend? Cam greu. Completez un formular, pagină după pagină, degeaba repet că nu vreau instalație sanitară, că nu știu ce materiale să aducă și habar n-am cât durează reparația. Cu greu reușesc să scap de el. De interogatoriu, nu de copilot. El nu are nicio vină!

Duminică. În așteptarea instalatorului, mai trece o zi…mai trece o noapte grea, dar va veni! Când? Nu știm!