Alimentația rațională

Etichete

, , , ,


A fost o vreme când un Complex Alimentar însemna un șir de magazine, care includea – nu cunosc care-i logica, dar includea Farmacia, Merceria, Tutungeria, Autoservirea, Pâinea, Aprozarul și Măcelăria. Pentru cei care s-au născut recent, nu strică să explicăm și ce ascund aceste denumiri.

La Farmacia găseai medicamente, la Mercerie: ace, ațe, nasturi și ștergare, la Tutungerie, după cum arată și numele, găseai tutun de pipă, țigări, pipe, țigarete, agrafe și lac de unghii, plicuri, hârtie albă și timbre! Caiete și creioane, stilouri, cu cerneală sau cu bile, numite pix, lipici și huse de carte și caiete.

La Autoservire de la alimentele de bază, conserve, lactate și brânzeturi, se vindea tot ce era de mâncare, inclusiv dulciurile! La Aprozar găseai fructe și legume, la Măcelărie se vindea carne. Pe un perete era o ”hartă” cu denumirile cărnii de porc, pe altul cu denumirile cărnii de vită. Porcul imens avea zonele limitate cu liniuțe întrerupte, iar în mijlocul spațiului delimitat era scrisă o cifră. Mai jos, pe Legendă se afla explicația pentru fiecare cifră. Nu le știam niciodată și mă îngrozea gândul că măcelarul, un mustăcios bine hrănit, cu halat și un șorț legat peste burta proeminentă, iar pe cap cu o bonetă albă, înarmat cu un cuțitoi, mă va întreba cât să-mi dea și eu să uit denumirea cărnii! Peștii mari cât puiul de delfin, cu carnea albă cu oase puține, aduși din China, au dat naștere la dictonul ”nicio masă fără pește.”

La început zis din glumă, dictonul a devenit lozincă, după ce pe nesimțite, lucrurile au început să se schimbe. La Alimentara cu autoservire au apărut tot mai multe conserve, borcane cu murături, iar mezelurile, brânzeturile, laptele au devenit ”delicatese”.

Fără prea multe explicații, ni s-a dat de înțeles că alimentația poporului trebuie să fie rațională. Și raționalizată. Au început să restricționeze pâinea. Aveam niște cartoane cu nume, adresă și numărul de persoane, alături de un calendar cu zilele lunii peste care vânzătoarea tăia cu pixul ziua în care ai cumpărat rația de pâine. Un sfert de pâine de persoană. Asta, ca țăranii să nu mai ducă pâinea cu sacul la țară, ca să hrănească porcii!

Apoi, dacă au văzut că se poate, au zis că pentru sănătatea poporului, se mai pot restricționa și alte alimente. Sănătatea poporului înainte de toate! Oamenii de știință au calculat câte grame de lipide, glucide și ce-o mai fi într-un meniu ar trebui să consume un om hrănit rațional. Au pregătit niște catastife, ne-au dat alte cartonașe (obținute după completarea unor documente adunate într-un dosar musai cu șine), după care aveam dreptul să cumpărăm porția pe o lună de zile.

În provincie rația era mai mică, în capitală era mai generoasă. O persoană avea dreptul la 100g de unt, 500g ulei, 500g zahar, 1kg de făină albă, 1kg mălai și 500g de carne. Cinci ouă! Câteva felii de salam …cu mult pomenita soia. Ca să fie tacâmul întreg, se sta la rând pentru porție, a se citi cozi infernale și nu odată am scăpat câte o bancnotă în buzunarul vânzătoarei ca să-ne șoptească la ureche, când se bagă uleiul!

O altă glumă din perioada de restriște. Dacă te opreai la povești cu o colegă, iar în apropiere era un magazin, în scurt timp se forma o coadă kilometrică. Nici nu se mai întrebau ”ce se bagă?” că indiferent ce ar fi fost, nimic nu era de refuzat. Cu banii în buzunar, se putea întâmpla să-ți fie foame! La restaurant se intra în limita locurilor disponibile. Nu era limită de timp, așa că nu aveai decât să aștepți la ușă până se elibera o masă.

Magazinele intitulate Gospodina, în mod paradoxal aveau pachete pregătite cu pulpă de curcan, varză sau cartofi, chiar la discreție. La magazinele de haine, găseai asociate un pachet de margarină, o cărțulie care nu se vindea și o pereche de pantaloni de relon pentru copii. Dacă voiai margarina, cumpărai tot pachetul!

Cafeaua verde a devenit amintire. Până și cea prăjită, o raritate. ”Nechezolul” îi luase locul. Cu multă bunăvoință îl puteam alinta ca pe ruda îndepărtată a cafelei, dar nu prea aveau multe în comun! Orz, ovăz și năut cu o umbră de cafea, părăjite și amestecate au înlocuit cafeaua din vremurile de pace!

Din Vietnamul îndepărtat și prieten importam creveți, erau ca niște nasturi, rondele mărișoare, albe, care aruncate în uleiul încins în câteva secunde se deschideau ca niște petale de flori, deveneau crocante și gustoase. Dacă aveai creveți, niște sandwichuri din pâine unsă cu margarină, peste care puneai salam cu soia, ai băut un nechezol, se numea că ești un mic boier! Ce nu era pe cartelă nu prea se găsea, iar ce era raționalizat nu prea-ți ajungea nici pe o măsea.

A rămas proverbial șnițelul ”Giurgiu”. Se ia porția de carne pe o lună de zile, cu mențiunea că în capitală porția e mai mare, așa că o parte se pune la congelator, o parte se lasă în frigider și dintr-o treime cu multă pricepere și răbdare se bat niște felii subțiri ca o coală de hârtie, care se trec printr-un ou înmulțit cu niște apă, se tăvălesc într-o umbră de făină apoi iar îi arăți oul și le treci prin pesmet. După asta le prăjești în ulei- ai porție dublă și din ulei- și provincialii se miră cât de bine se trăiește în capitală!

(- va urma sau nu -)