Pagina de socializare îmi amintește de postările mele, mergând înapoi în timp cu un deceniu și mai bine. Articole, interviuri, imagini sau răspunsuri la insistenta ei întrebare: ”La ce te gândești Erika?”

Sunt zile când îi și răspund: n-ai vrea să știi!

Altădată îmi oferă linkul și imaginea spre un articol pe care chiar aș vrea să-l recitesc. Numai că nu-l mai găsesc! Unii se chinuiesc să șteargă câte o postare și nu reușesc! Eu mă aflu în miraculoasa situație în care aș vrea să-mi revăd textele și nu le mai găsesc!

Într-un market de cartier m-am întâlnit cu o veche cunoștință. Nu ne-am mai văzut de peste un deceniu, decât pe Facebook. ”Păstrați distanța minimă de 2m” ne-a intrat atât de bine în reflex încât ne rezumăm la o scanare din priviri, în măsura în care mă ajută ochelarii.

La sectorul de mezeluri privesc șocată la niște batoane subțiri de salam și dodoloațe de parizer gata să plesnească în husa de plastic roșu. Nici măcar nu sunt din cele scumpe. Sunt agățate pe bara de sus, trebuie să te întinzi bine ca să ajungi la ele. Ce mi-a atras atenția însă nu a fost marca, nici calitatea lor, ci…centura antifurt de pe ele! Dacă am ajuns să punem sistem antifurt pe mezeluri, rău am ajuns!

Și atunci mi-am amintit de ingenioasa remarcă a cunoștinței mele: ”Suntem la Noaptea Muzeelor!”

În ritmul ăsta, azi mâine ne vor tăia bilet de intrare la supermarket. Moment solemn, defilarea prin fața galantarelor. ”Oda bucuriei” din difuzoare se va întrerupe periodic pentru un mesaj important țară: : ”Vă rugăm nu atingeți exponatele!”

Vă las, am de luat un ceai de tei!