Se poartă stilul minimalist

Reprezentativ

Etichete

, , , ,


Lângă catedrala ortodoxă, în urmă cu un deceniu a fost inaugurat un teren de joacă sau parc pentru copii. În apropiere fiind și o școală generală (gimnaziu), nu e de mirare că parcul era plin de copii, mămici și bunici. Anii au trecut și după perioada de tristă amintire, iată că i-a venit rândul parcului ca să beneficieze de o reabilitare!

Împrejmuit cu gărduleț multicolor, cu alei pavate cu ”pișcoturi”, (specialitate locală postdecembristă,) bănci solide, serioase, copăcei pe marginea aleilor, multe leagăne adecvate celor mici și mai măricei, cățărătoare, tobogane colorate, frumoase. Spațiul printre alei, pe lângă leagăne era acoperit cu covor roșu cauciucat pentru a feri copiii de șocul unei căzături accidentale din leagăne. Nu lipseau nici coșurile de gunoi, acel obiect pe cale de dispariție din peisajul stradal în care cei educați aruncă ambalajul dulciurilor, ca să dăm un exemplu.

Recunosc că nu am văzut să fi fost o echipă de tăietori de panglici la parcul reabilitat, dar având porțile deschise, bănuiesc că a fost dat în folosință.

coșul de gunoi pe cale de dispaiție

După o aversă anunțată, în ultimele zile de vacanță, parcul pare părăsit. Fără bănci sub copăcei, cu mult pietriș și o tentativă de spațiu verde printre alei, fără covor cauciucat, …dar cu gunoiul aruncat pe lângă gard.

pietriș în loc de covor cauciucat
unde sunt băncile?

Se poartă stilul minimalist sau n-am înțeles eu bine stadiul lucrărilor?

Așa arăta pe vremuri!

Certificat de pauperitate, 2022

Reprezentativ

Etichete

, , , ,


Ieri, la orele amiezii, după ce o ploaie insistentă a spălat colbul străzii, am ajuns în centrul municipiului, reședință de județ.

Judecând după forfota străzii, în zona centrală, aveam impresia că tot orașul e în concediu, că e plin de turiști!

Adevărul e că nu erau toți turiști, unii chiar munceau. De pildă o echipă de lucrători de la Sere. Niște bărbați puternici mânuiau cu talent câteva ustensile de grădinărit. Luptau cu îndârjire împotriva unor buruieni ce invadaseră marginea trotuarului, crăpăturile dintre dale…Specialiștii ar spune că erbicidele ar avea mai mult succes decât târnăcopul!

Soarele în schimb a câștigat lupta cu norii și ne săgeta fără milă. Băncile avangardiste din Piața Trandafirilor jumătate la umbră, jumătate bătute de soare. Nu-i greu de ghicit care erau libere!

Dincolo de parc, în stația de autobuz bătută de soare aceeași priveliște dezolantă! Clădirea Teatrului Național stă posomorâtă în capătul oceanului de beton. Copacii pitici și scumpi la vedere nu știu când vor face umbră! În loc de refugiu, un aranjament încropit la viteză, ca o soluție de moment ce a prins rădăcini. Călătorii așteaptă autobuzele, din fericire se pare că circulă mai bine decât până nu demult. Cu puțin noroc pot nimeri într- unul modern, cu aer condiționat, dacă nu…vor intra într-o saună umedă! Câteva stații rezistă, ce atâtea mofturi!

O bancă rezemată de turnul unei foste biserici, demolată ca să se facă loc clădirii teatrului asigură o dâră de umbră. Cei care s-au așezat acolo sigur nu s-au uitat în sus! Deasupra lor atârnă o bucată ascuțită de tencuială desprinsă mai mult de jumătate de pe zidul turnului. Certificat de pauperitate!

Turnul figurează la numărul a MS-II-m-A-15552 în registrul monumentelor istorice din România. Sub turn și sub piața Teatrului se află un cavou al călugărilor franciscani. Construit în stil baroc, turnul înalt de 35m a fost alăturat bisericii finisate în 1777, abia în 1802. Deasupra intrării în turn într-o nișă s-a păstrat statuia Sf. Francisc, ocrotitorul franciscanilor.

E adevărat că pentru călugării franciscani, sărăcia și umilința formau normele de conduită, dar nu cred că ar fi vrut să vadă turnul bisericii în halul în care se prezintă azi!

În buricul târgului, în 2022 vara, să arăți unui turist rătăcit prin oraș că ai un asemenea monument istoric și nu faci nimic ca să-l salvezi!

Ce să mai zic?

Foto EM (2022)
Foto EM
Foto EM
Foto EM
Foto EM
FOTO EM
Sursa wikipedia

Noir-hoinar

Etichete

, , , ,


Zilele trecute auzindu-mi vocea prin interfon, Noir s-a postat la intrare cu ochii lipiți de cutia minune de pe perete. Nu era chip să-l urnești de acolo, convins fiind că de acolo trebuie să apar cu plicul de mâncare.

Ajutat cu o mișcare fermă și lăsat în casa scării, Noir a început să urce etajele, bombonând, treaptă cu treaptă. După ce l-am strigat de câteva ori, a prins viteză povestind probabil pățania de la interfon.

Azi a apărut abia spre după-masă. Obosit, debusolat după o noapte albă, în cele din urmă s- a postat la farfuria lui, după ce a aprobat plicul pe care l-am ales din cămară.

A lins frumos farfuria, a cerut apoi lăpticul. L-am felicitat pentru că a mâncat frumos, așa că l-am lăsat să termine și lăpticul. Am tastat liniștită, știindu-l în bucătărie. După un timp m-am dus să văd ce face.

Incredibil!

Noir a dispărut!

M-am uitat sub scaun, sub masă, de după ușă, pe hol, în baie, în dormitor…În sufragerie n-a venit, alte uși nu erau deschise, geamurile la fel, cu toate astea Noir nu era nicăieri! L-am strigat, am răscolit casa …nimic!

O senzație ciudată. Nu-l găsești, deși știi că nu avea cum să dispară…

M-am uitat și sub pat, chiar și sub perne…bine că m-am oprit la timp! De mă uitam și în dulap…cred că ar fi izbucnit în râs!

Mă urmărea mirat, aproape invizibil pe mocheta neagră…sub eșarfa mea aruncată iresponsabil peste ”pășitor”…L-am trezit din somn, drept răsplată n-a scos nici pâs! M-a lăsat să-l caut!

Și încă doarme!