Ca să avem un somn ușor, în fiecare seară aveam în program o ediție specială la televizor. Trei reprezentanți ai autorităților dădeau citire unor alerte. Ba stăteau lipiți aproape unul de celălalt, ba păstrau distanța regulamentară de 1,5m-2m între ei. Când cum. Din studio sau din lanul de porumb, povestea era asemănătoare.

Câte un medic cu nume sonor ne liniștea că e vorba doar de o răceală, o gripă, nu-i nimic grav. Apoi nu-l mai vedeam. Alții ne țineau lecții de igienă. Ne învățau cum să ne spălăm pe mâini. Să păstrăm distanța. Casierițele se baricadau după un plexiglas, deși nu intrau decât cinci- zece clienți în funcție de cât de mare era magazinul. Ceilalți așteptau la intrare, unul ieșea, altul intra.

Apoi au introdus restricția de circulație. Angajații trebuiau să aibă la ei dovada că merg la lucru sau la urgență. Dacă erau găsiți pe stradă în afara programului sau fără să aibă asupra lor permis de circulație, aveau de plătit amenzi usturătoare. După șocul de la început a urmat moda măștilor. Asortată cu out-fitul, cu rama ochelarilor sau …de înaltă calitate cum nici chirurgii nu prea mai aveau. mască a devenit un must have.

Cei peste 65 de ani nu aveau decât două ore la dispoziție pentru a merge la cumpărături. Nici atunci nu puteau intra în magazin doar dacă treceau testul cu temperatura. Cei depistați cu febră puteau fi transportați la spital. ”Voi che entrate qui lasciate ogni speranza”-ar fi putut fi afișat la intrarea în spitale, fără să exagerez prea tare.

( va urma)