Pe stradă, prin locurile publice, școli, spitale toată lumea purta măști medicinale. Teoretic, practic, orice putea fi spus pe post de mască, de la batistă la eșarfă, cu riscul de a fi amendat de câte un jandarm zelos. În spitale au fost trasate linii pe unde se putea circula, ca să nu se intersecteze sănătoșii cu bolnavi.

La intrare în spital cetățenii erau testați. Li se lua o mostră din nas sau din gât…probabil era ceva neplăcut. După un timp s-a rezumat la declarație pe propria răspundere. Un formular trebuia completat că n-ai fost plecat din țară și n-ai semne de boală. După care se verifica temperatura cu un aparat special care nu știu dacă arăta și altceva decât 34,5…

Foaia de A4 pentru care se dădea luptă corp la corp într-o încăpere nu mai mare decât o baie de apartament, după ce a fost completată pe propria răspundere și cu temperatura acceptată, pacientul putea pleca liniștit acasă cu ”docomentul”, că nu-l cerea nimeni!

Au fost organizate diferite evenimente, până și educația se făcea online. S-a cântat pe scenă fără public. S-a lucrat remote, cu cămașă și cravată …în fața calculatorului, și în pijamale sau pantaloni scurți, în papuci, că tot nu se vedea de sub masa de lucru.

Cei testați și găsiți pozitiv, dar fără simptome erau ținuți în carantină sau în izolare la domiciliu. Dacă polițistul local trimis în verificarea izolatului a grșit adresa, vecinii aistau de la ferestre la un stand up comedy de toată frumusețea.. Sunată pe telefonul fix bătrânica a fost chemată la geam, ca dovadă că întradevăr e acasă! În timp ce doi se certau că s-a greșit adresa, cel consemnat la arest la domiciliu tocmai trecea pe lângă polițistul local!

Mai grav era când bolnavii erau plimbați de la un spital la altul, uneori plecau pe picioarele lor, apoi brusc se agrava boala. În funcție de norocul fiecăruia.

(va urma)