Urmăresc din când în când filmulețe create de… superinteligență. (Chiar sună mai bine decât Inteligența Artificială.) Figuri expresive create după indicațiile încărcate în aplicație, același subiect e reluat în nenumărate filmulețe, cu subtitraj sau fără, majoritatea în engleză.

Ideea ar fi că parveniților nu le plac persoanele din “countryside”, țăranii, săracii, cerșetorii, dar se dau în vânt după directori, manageri sau CEO, bogați. De preferință tânăr de mare viitor, însoțit de cel puțin patru mașini cu body guarzi. Acțiunea se petrece într-o sală spațioasă, cu invitați care stau grămadă, în picioare, cu pahare în mână.

Cei ahtiați după putere sunt prefăcuți, răi, nemiloși și plini de alte însușiri urâte. Tânăra frumoasă, harnică, bună la suflet, eventual mamă singură, cu o bunică bolnavă pentru salvarea căreia e gata să îndure orice umilință ajunge în mijlocul snobilor.

Mereu e și un bunic disperat că nu are încă sau nu și-a mai văzut nepotul. Copiii care apar după cinci ani sunt recunoscuți grație unui fir de păr trimis în secret la testul ADN, sau pur și simplu prin afecținui elective. Simpatie.

Și aici vine gestul care m-a marcat profund! Figurile astea desenate își strigă în față vrute și nevrute, iar când se-ngroașă gluma, strigă după ”security”. Între timp se împart niște palme! Sare ketchupul, ba pe colțul buzei, ba pe frunte, apoi se vindecă rana instantaneu ca să reapară pictată mai jos, mai sus, pe stânga sau pe dreapta, nu are importanță! Privitorul șocat oricum nu mai ține cont de nimicuri!

Se întâmplă să întreacă limita și la milimetru rămâne cu brațul ridicat în aer personajul, gata să comită o crimă!

Înțepenește pentru că apare personajul principal, cu pantofi lustruți, la costum impecabil însoțit de o duzină de body guarzi, răcnind peste hărmălaia din salon: Stop! Și se face stop cadru. Ochi beliți cât cepele, continuarea în episodul următor!

Am trecut în revistă scenele astea cu palme și violențe întrebându-mă, oare din cauza lor am visat urât?

Mama mi-a tras o palmă sănătoasă, pe obrazul meu stâng. De mirare n-am putut vorbi. Nu mă pălmuise niciodată, decât acum în vis!