Etichete

, , ,


În acel an, în serile de miercuri  rula Ambulanța, un  film serial  pe care l-am urmărit mai ales de dragul melodiei. Îi ziceam ”Muoi ceas”și-mi plăcea de nu am uitat-o nici până-n ziua de azi.

După film parcă nu-mi mai găseam locul și am preferat să schițez câțiva pași de dans după acordurile ce răsunau din magnetofonul Kashtan. Degeaba se străduia Chris Norman să-mi cânte Midnight Lady, că ceva îmi dădea de înțeles, că de astă dată nu mai e alarmă falsă. Nu mai puteam sta pe scaun, așa că am chemat Ambulanța. De astă dată nu mai era vorba de ficțiune, ci de cea mai cruntă realitate. Am așteptat-o la intersecția bulevardelor, eram chiar midnight lady, pentru că ceasul turn bătea miezul nopții când mă apropiam de spitalul nou.

O noapte și o zi. Încă o noapte și o nouă zi.  Durere. Nu țip, nici să mă tai! Înseamnă că nu mă doare. Logic. Vineri seara. Muoi ceas! Tăiați-mă că nu mai pot! 7 Seara. Ora schimbului. Nu pleacă nimeni. Agitație. Mi se rupe filmul. Restul știm din povestiri. Le-am dat de lucru, asta e sigur! Dar am scăpat. Amândoi!

Happy birthday to you!