Dacă în pandemie fiecare se ferea să se întâlnească cu vecinul, chiar dacă amândoi purtau mască, era de înțeles. La intrarea în bloc ne dezinfectam cu substanța din recipientul fixat pe perete. Am șters cu dezinfectant apărătoarea de plastic de pe balustradă. Grija față de semeni. Dacă tot s-au întâlnit vecinii pe palier evitau să-și dea mâna așa cum se salutau pe vremuri. Cel mult se înghionteau zâmbind cu ochii.

Ce greu ne-am conformat noilor reguli și cât de greu revenim la normal!

Din motive independente de voința mea, cobor și urc scările treaptă cu treaptă. Pe palierul dintre etaje mai fac și câte un exercițiu de respirație. Mai puțin pompos spus, îmi trag sufletul.

Nu odată mi se întâmplă să aud zgomotul cheii în vreo ușă, apoi se face liniște. Semn că un vecin intenționează să-și părăsească ”bârlogul”, dar așteaptă să se elibereze ringul. Adică scara.

Crezând că am urcat, ori că am coborât deja, după câteva secunde închide ușa și iese victorios în casa scărilor. Ghinion! Dă nas în nas cu mine! De surprindere îmi urează bună ziua, chiar dacă mai e mult până la ziuă!

Ați putea spune ori că mi se pare, ori că e o coincidență. Fie. Cert este că se întâmplă aproape de fiecare dată! Cu mască ori fără mască, păstrăm distanța…socială!