Toamna se numără nu doar bobocii, dar și laureații premiului Nobel. Inventatorul suedez, Alfred Nobel, cel care a brevetat 355 de invenții, a rămas în memoria colectivă nu atât ca inventatorul dinamitei, cât drept părintele unui premiu.

Se știe că ”cel mai bogat vagabond al Europei, ”Alfred Nobel, a cerut în testamentul său ca veniturile imensei sale averi să fie oferite, sub formă de premiu, celor care au adus cele mai mari servicii umanității în anul precedent.

Premiile în bani înseamnă zece milioane de coroane suedeze, o medalie de aur și o diplomă acordate începând din 10 decembrie 1901, de Academia Regală de Știință din Suedia , de Institutul Carolina din Stockholm și Academia Suedeză.

La începutul fiecărui an se primesc nominalizările din care se aleg cinci nume pentru fiecare domeniu. Membrii Academiei votează la începutul lui octombrie și cel care primește jumătate plus unu din numărul voturilor este desemnat Laureat al Premiului Nobel la fizică, economie, chimie, pace, medicină sau literatură.

Intenția lui Nobel era ca la literatură ”cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică să fie premiată”, dar din cauza traducerii inexacte sau prost înțelese de stimabilii de la Academie, s-a ajuns ca nume precum Lev Tostoi, Henrik Ibsen să fie omise, iar altele mai puțin cunoscute să fie premiate, ca în cazul lui Dario Fo în 1997 sau Orhan Pamuk, zilele trecute. ( vorbim de octombrie 2006)

Scriitorul Orhan Pamuk s-a născut la Istanbul pe 7 iunie 1952. Pamuk este unul dintre cei mai controversați autori contemporani. De numele lui se leagă și un proces intentat de oponenții săi ”pentru atingere adusă imaginii naționale” în toamna anului trecut și abandonat din cauză de viciu de procedură sau datorită negocierilor de aderare a Turciei la UE, după cum menționează revista Times.

Inclus printre cei 100 cei mai influenți oameni ai lumii, Pamuk a criticat tocmai păcatele neispășite ale țării sale precum genocidul armenilor din 1915 și suprimarea minorității kurde din zilele noastre, păcate despre care nici nu vor să vorbească, darămite să le recunoască autoritățile turce.

La desemnare premiului, joi, 12 octombrie, juriul a apreciat că, ”pe când căuta sufletul melancolic al orașului său natal” (Istanvbul: Hatiralar ve Sehir, adică Istanbul: Amintiri și orașul), scriitorul Orhan Pamuk a găsit imagini spirituale pentru lupta și întrepătrunderea dintre culturi.

Cartea este o fantezie, un fel de ”căutarea timpului pierdut”, dar și un șir lung de povestiri filozofice despre linia subțire ce desparte Orientul de Occident. Povestiri din Istambulul neliniștit în care se întâlnesc arta, religia, iubirea și puterea.

Scrierile lui Pamuk au fost traduse în 40 de limbi și au fost publicate în 100 de țări. Grație editurii Curtea Veche și cititorul român poate face cunoștință cu cel care se prezintă ”My name is Red.” Mă numesc Roșu. (E.M.)

Articolul meu de debut în Zi de Zi, ediția nr. 635, din 16 octombrie 2006