Ca să mă dezmeticesc după surpriza ce mi-a fost dată de Nemo…Cine? E greu să -l ( sau s-o) definesc, fără să greșesc. Cel sau cea din Elveția. El, ea, ei, ele la un loc și încă ceva în plus. Adică artistul non-binar. Cel cu trofeul spart accidental…Cum, care trofeu? Cel de la Eurovision 2024.

Nu mă scufund mai tare în subiect, pentru că nu e treaba mea cine ce se consideră. Cine se crede. Cum se simte. Mi se pare ciudat, asta e cert. Odată am avut ocazia să-l întâlnesc pe cel care se credea Napoleon. În bună parte, fără să fi specificat al câtelea Buonaparte se credea. Dar acela nu cânta. (Nu strică să menționez că eram în vizită pe când respectivul era rezident. )

Nu mă pot abține…pe cât de tare se bucura artistul non- dual de trofeul câștigat, cred că sub înfățișarea de băiat în fustă se ascundea totuși o tânără dornică de afirmare.

A avut susținători în public, entuziaști, dar juriul a pus punctul pe i. De aici îmi vine în minte o vorbă din popor. Ceva …aproape pescăresc. Dar acum chiar că mă opresc!