Bănuiam că n-am să uit niciodată acele zile. Și nu le-am uitat, deși uneori am impresia că revăd imagini decupate dintr-un film. Acel film ce se dă în reluare an de an, în fiecare noiembrie, decembrie.

Încă n-am reușit să-mi strâng toate paginile scrise între coperțile unei cărți. Credeam că va fi floare la ureche. Și am tot procrastinat. Au trecut 35 de ani. Incredibil! S-au schimbat multe.

Moda zilelor noastre cere propoziții scurte, dacă se poate doar cuvinte monosilabice. Tradiționala ”Ana are mere” prezintă deja un grad de dificultate greu de depășit. Ana? N-are mere? Ah, mere? Unde mere?!

Iată un fragment publicat în noiembrie 2015, varianta originală.

”Prietenii noştri din sectorul cinci, ne-au invitat la cină. Era pe la sfârşitul lunii noiembrie, cam pe vremea asta. Obişnuiam să mergem noi la ei, fiind ceva mai tineri, aşa că în acea sâmbătă după-masă, după program, ne-am pregătit de vizită. Am decongelat bătrânul Fram, golindu-l regulamentar, nu am cumpărat nici măcar pâine, că doar putem lua dimineaţa, proaspătă. Ne-am pregătit coşul, că doar nu te duci în vizită cu mâna goală, nu-i aşa. Ne-am încolonat. Alex în căruciorul de „vară”, un cărucior ingenios ce se plia precum o umbrelă, în faţă, îl manevra Tat-su cu o mână, în cealaltă ţinând landoul împrumutat de la Giurgii pe perioadă determinată, adică până vom găsi cărucior pentru junior.

Căruciorul ultimul răcnet al epocii, l-am vândut, imediat ce Alex care stătea în picioare de la şapte luni jumate şi lua la pas cazarma la 13 luni împlinite, am zis că nu are rost să-l mai păstrăm. Căruciorul de vară, uşor, din pânză colorată, rezistentă şi chenar metalic , pliabil a fost perfect pentru scările rulante, la metrou…Aşa că juniorul avea deja două-trei luni când absolut întâmplător, am ajuns la magazinul Vulturul de mare din centru când mai era un singur cărucior , identic cu cel pe care îl vândusem în urmă cu un an şi ceva!

În drum spre centru, luând la rând pe Calea 13 Septembrie toate magazinele, în căutarea unui cărucior, Alex şi-a lăsat prin careva dintre ele cele două  match boxuri,  cu care venise de acasă şi nu ne-a anunţat  de isprava sa decât mult prea târziu pentru a le mai putea recupera. La întoarcere, fericiţi că juniorul avea şi el cărucior, mai ales că începuse să adie un vânt mai puţin prietenos dinspre Dâmboviţa, am cumpărat un imens  tort de ciocolată ornat cu trandafiri şi am sărbătorit evenimentul. Dar să revenim la ziua aceea de sâmbătă…”