Etichete

, , ,


2De parcă nu ar fi fost şi aşa destul de strâmt drumul, de parcă nu am fi avut oricum destul de mult beton în oraşul Florilor, de ceva vreme s-a inventat ţarcul pentru mijloacele de transport în comun! O aberaţie cum nu s-a mai văzut! Dacă un maxi taxi e în ţarc, autobusul opreşte paralel cu ţarcul, iar călătorul să fie campion la alergare cu obstacole ca să ajungă în timp util şi nevătămat la autobus. În centru, ieri, pe la orele 15 un autobus condus fiind de vreun începător, nu a păstrat nici distanţa regulamentară şi nici nu a ţinut cont de ţarc, a luat din plin câteva bucăţi de beton azvârlindu-le pe marginea trotuarului, băgându-i în sperieţi pe tinerii care aşteptau autobusul în staţia de la „Extra”. Şoferul s-a uitat şi el nevenindu-i să creadă cum a reuşit să dezvelească botul busului dintr-o mişcare! Dacă nu aş fi fost atât de grăbită, ar fi ieşit o şedinţă foto de milioane…aşa, nu am decât nişte instantanee cu telefonul, doar ca să fiţi în temă!1

IMG774nu s a mai oprit

IMG774