Persoanele vulnerabile, defavorizate sau pur și simplu cetățenii săraci ai patriei beneficiază de un ajutor financiar. Prin grija guvernului și partidelor aflate la guvernare. Ajutorul se numește sprijin, are forma unui card bancar și ajunge la beneficiar cu ajutorul Poștei Române.
Mult trâmbițatul sprijin, cu întârziere, dar ajunge în cele din urmă la cetățeanul devenit sceptic între timp. Deschide plicul, citește câteva pagini de explicații, se dumirește sau nu, apoi se prezintă la unul din magazinele aflate pe listă. Dacă nu cumva stă undeva la Cuca Măcăii, că atunci un pic se complică treaba. Dacă ești vulnerabil defavorizat sau sărac măcar să domiciliezi undeva lângă un magazin care acceptă cardul. E bun și un restaurant care dă o masă caldă pe baza cardului. Dacă dă.
Cardul se alimentează cu 250 de lei, odată la două luni. Prin grija părintească a conducătorilo,r beneficiarii se vor bucura de acest sprijin chiar înainte de sărbători!
Bine, nu toți. Pentru că – potrivit unor știri din presa centrală – cei care nu au respectat instrucțiunile și au cumpărat (Doamne ferește!) băutură, țigări sau hrană pentru animalele de companie, își pot lua bun rămas de la sprijin! Chiar dacă în rest îndeplinesc toate condițiile cerute de lege.
În traducere asta ar suna cam așa: ești sărac, ai dreptul la alimentele de bază. Ulei, zahăr, făină, o masă caldă sau, mai nou și carne. Dacă-ți ajung banii. Altceva nimic, dacă nu vrei să pierzi sprijinul! Ajutorul nu înseamnă să-ți cumperi ce ai nevoie?
Citind știrea, m-am pus pe gânduri. De unde știu guvernanții ce au cumpărat beneficiarii cardului? De unde știu dacă le mai alimentează sau nu cardul cu o nouă tranșă?
Magazinul care e partener în programul de sprijin are aparat de marcat electronic fiscal conectat de la distanță la sistemul prin care ANAF poate verifica 2,5 milioane de posesori de carduri când, unde și ce au cumpărat?
Și mai interesant e ajutorul promis pentru energie. Dar despre asta cu o altă ocazie, pentru că se mai discută câte declarații și unde se depun pentru a beneficia de vouchere.
