Așezat pe marginea canapelei, tata transpiră și se vede că nu se simte bine. Mama îi dă un pahar cu apă, eu îi șterg fața, îi fac vânt cu prosopul. Tranzistorul difuzează muzică populară. E aproape ora 11.

Ce ai tată? Ce se întâmplă? Încerc să-l susțin, îi zic să nu se lase, dar situația e mai gravă decât ni s-ar părea. Cineva cheamă ambulanța. Până să vină salvarea se adună vecinele, fiecare cu sfaturi, cum se face respirație gură la gură, lasă-l culcat, ba mai bine ridică-l, iar alta ne încurajează dând din mâini: e gata!

Vine salvarea, fără medic. Chemăm a doua ambulanță, aceasta are un medic, dar nimic mai mult. Nici targă, nici oxigen, nimic. Îl cărăm pe bietul tata cu covorul Torontal. Pleacă ambulanța.

Mi-e gura uscată. Presimt că nu-i a bine. Trec câteva ore? Vine mama ca o somnambulă cu halatul tatei pe braț. Tata nu mai e! Nu pricep ce se întâmplă. Unde e tata?!

Doi milițieni vin să ne anunțe: știm că tata a murit? Să meargă careva la Miliție să dea o declarație. A murit în ambulanță!

……………………….

L-am visat bine dispus, senin, zâmbitor, stând pe pat curios să afle ce mai e noui. Părea că nu realizează că el e plecat de ceva vreme dintre noi. L-am întrebat cum se simte? Sunt ușor, mă simt curat- a răspuns el și m-am gândit că o fi efectul necropsiei…

……………………………..

Au trecut mulți ani de atunci, între timp a plecat și mama ca să-l întâlnească pe tata într-o altă dimensiune. Acum ne veghează amândoi, de acolo de sus. Cu siguranță nimic nu se pierde, doar se transformă!