Nu ca să mă laud, dar am trecut cu muuulți ani în urmă deja la plata facurilor online. Nu-i înțeleg pe cei care preferă și acum să stea la coadă la câte un ghișeu, în cel mai bun caz, ori afară sub cerul liber, pentru că nu încape atâta lume într-un birouaș! Și fac asta nu pentru a primi, ci pentru a da niște bani!

Furnizorul de energie electrică într-un mod surprinzător (sau nu?) periodic ține să îmbunătățească sistemul, siteul, spre binele nostru.

Următoarea mentenanță de data asta m-a luat prin surprindere. De pe 1 ianuarie până pe 31 ianuarie…Iar factura va fi emisă undeva în a doua parte a lunii viitoare. Adică februarie.

Ne anunță foarte politicos că tocmai realizează ”…. o serie de optimizări complexe ale sistemelor noastre informatice cu scopul îmbunătățirii serviciilor de care beneficiezi, motiv pentru care, între 1-31 ianuarie 2024, vor exista limitări în accesarea anumitor funcționalități utilizate de către tine în relația cu noi. De asemenea, factura ta de energie electrică şi/sau gaze naturale va fi emisă şi va ajunge la tine la o altă dată decât cea obişnuită, respectiv în a doua parte a lunii februarie, iar termenul de plată se va raporta la momentul emiterii facturii. Pentru mai multe detalii, te rugăm să accesezi…”

Ok. Accesez și ajung înapoi la prima pagină în care mi se explică pe același ton camaraderesc, ce și cum stă treaba, iar pentru mai multe detalii să accesez…și iar ajung la textul de mai sus. Și tot așa!

Fiat lux! Că răbdare avem până-n a doua parte a lunii februarie!