Etichete

, ,


Nisipul rece mai păstrează urmele pașilor de ieri. Marea se alintă, abia perceptibil își trimite valurile spre țărm. Am ieșit să vedem răsăritul! Ciudat, nu se vede soarele și totuși e lumină. Dacă am pierdut răsăritul? După ora României răsare soarele sau…Ne plimbăm pe mal, sunt și alți somnoroși nedumeriți. Am ratat răsăritul?

Ne uităm, nu se vede nimic. Iar ne uităm și deodată apare! Departe, din apa mării. E roșu, portocaliu și e rece. Facem poze, ne bucurăm. Am prins răsăritul.

Seara, la restaurantul Apus de soare, ceva asemănător cu soarele dimineții, după culoare cel puțin, nu pot vorbi decât despre răsărit. Soarele strălucește, apoi discret, așa cum a apărut, se scufundă în apele mării.