La început a fost blocul. Apoi a fost ridicată biserica. La câţiva metri de bloc. Într-una din geamurile bisericii este un difuzor direcţionat spre bloc. Pe acesta l-am văzut. Or mai fi şi altele, mai multe, din moment ce duminica şi în sărbătorile creştine ascult slujba de la mine din bucătărie.
Impozanta clădire ridicată si din contribuţia enoriasilor, dar si cu ajutorul poetului Adrian Păunescu, se află la intersectia a două bulevarde din cartier. Trecătorii o zăresc din orice directie ar veni si fac de zor mătănii. Am văzut si soferi gesticulând în mare viteză în timp ce erau opriţi la trecerea de pietoni. Privind-o îmi aduc aminte de mulţimea adunată în faţa bisericii neterminate încă şi de poetul aşezat la o masă  pe scena improvizată pe betonul ce avea să fie treptele bisericii. „Treceţi batalioane române Carpaţii”, „Tu Ardeal” sau „Cine are părinţi pe pământ, nu în gând.”..Ce vremuri! Specatorii scandează, aplaudă şi cântă refrenul…Câţiva locuitori flutură tricolorul din balcoane. Nişte voluntari plimbă cutia milei printre oameni.
Norii, ce se adună ameninţător pe cer mirosind a ploaie, nu reuşesc să taie calea unui apus de soare ce se resfrânge din ferestrele blocului vecin. Îmbrăcat în raze aurii parcă nu mă mai deranjează atât de tare blocul cârpit cu izolaţie la „standarde europene”…şi cu pereţii din prefabricate ce par nişte certificate de pauperitate…Şi totuşi l-am decupat din poză!