Înainte de a sesiza organele statului, liniștiți-vă, e vorba de niște țigări tranzacționate în urmă cu 30 de ani! Pe atunci fumam și eu și țigări nu prea se găseau. Dădeam chiar și 10 lei pe un pachet de Carpați fără filtru de Sfântu Gheorghe, când simțeam nevoia unei doze ca lumea de nicotină. (Prețul oficial era 3,25 lei, dar  se găseau mai rar.)

Întâmplarea a făcut ca un nene să-mi aducă un cartuș de Vikend, (vezi imaginea alăturată). Era destul ca să mă obișnuiesc cu ele și pe urmă să mai vreau. Dar de unde? Mi-a mai promis el să-mi aducă și din următorul drum pe la granița cu sârbii, dar – ghinion – în gara de Nord i s-a furat tocmai plasa în care avea țigările mele!

Într-o duminică plimbându-ne cu barca pe lacul din Cișmigiu, ne-am intersectat cu o barcă. ”Barca pe valuri plutește ușor, dar cine-mi oferă un cartuș în zbor….” Zic eu acum de dragul rimei. Că de fapt nu erau decât câteva pachete de Vikend strecurate cu dibăcie de băieții din barca vecină, care după ce au umflat contravaloarea, la fel abia perceptibil de ochii neavizați, au mers mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

O tempora!

Văzând imaginea pachetului undeva pe net, mi-am amintit de acest episod. Ce bine că nu mai fumez! Nu ar mai avea niciun farmec să am zeci de sortimente la dispoziție, să am libertatea deplină de a alege de care să tușesc? Să pot cumpăra când și câte țigări aș vrea?! Nu ar avea niciun haz!