727_001.jpgÎntr-o vacanţă de vară am plecat în tabără la Homorod, pe post de garde-maman pentru soră-mea care frecventa o grădiniţă cu program prelungit. Tocmai absolvisem cu brio clasa a doua, mă gândesc, pentru că ştiam să scriu de mână. Din păcate scrisoarea nu e datată, dar fiind cea mai veche atestare documentară a talentului meu de povestitor, o redau mai jos.

„Dragă mamă şi tata,

am primit scrisoarea voastră ce ne-a bucurat foarte mult. Noi suntem bine, ceea vă dorim şi vouă.

Mămico, dacă se poate, să veniţi pentru două zile ca să ne vizitaţi!

Eu acum stau cu doamna asistentă în camera 11 şi surioara e cu doamna educatoare în camera 8.

De trei zile ne pregătim pentru focul de tabără. Am învăţat şi balet, numai noi, şcolarii.

Mămico, noi ne întoarcem în a doua zi de vineri, să ne aşteptaţi sau dacă puteţi, să veniţi după noi!

În data de 10 august plecăm!

Îmi închei scrisoarea aici, vă pupăm şi aşteptăm răspunsul!

Sora şi Erika

Scuzaţi-mi scrisul urât!”

…Cu mulţi ani în urmă, într-o tabără de pionieri şi şcolari, undeva la Homorod, într-o zonă extrem de frumoasă, cu multă verdeaţă şi izvoare de apă minerală, am petrecut trei săptămâni de  neuitat. Erau de neuitat pentru că pe lângă frumuseţile locului, activităţile pioniereşti, am fost persecutată de doamna educatoare a sorellei. Imaginaţi-vă , a fost în stare să ducă grupa mică într-o pădurice, numai ca să mă ţină departe de sorella, care săraca nu biruia singură să mănânce ditamai prăjitura sau ciocolata ce ne dădeau la gustare sau după masa de prânz. Săritoare din fire, la început  o ajutam de fiecare dată, făcând să dispară dulciurile cât ai zice peşte, până când s-a prins doamna şi a luat aceste măsuri drastice împotriva mea!

Cât de cruelă era, de atunci o fi praf şi pulbere biata de ea, dar să-i urăm totuşi să-i fie ţărâna uşoară, mi-a dat şi o pedeapsă de neuitat! Tabăra, ca orice tabără la munte era în vile şi cu buda pe afară. Nişte bude de lemn erau înşiruite ca nişte căsuţe, cu trotuar de lemn în faţă, dar şi în spatele construcţiei. Nu erau doar două, dar erau cu mult mai puţine decât puhoiul de pişoşi, aşa că se întâmpla ca unii prinşi de o treabă urgentă să-şi caute de lucru în spatele construcţiei, pe podeţ.

Nu intru în detalii, dar eu am fost pusă de cruela ca să curăţ capodopera anonimă! Mi-am amintit acum…ce chestie… şi ce revoltată dădeam cu mătura şi aruncam cu apă…n-am uitat!

Dar nu mai sunt supărată!

 

(Ilustrată din epocă, de pe net)