Pentru prima oară, în 31 august vom sărbători Ziua Limbii Române! Legea privind instituirea acestei zile, adoptată de Parlamentul României, a fost publicată în Monitorul Oficial din 14 martie 2013. Evenimentul va fi marcat cu diferite manifestări culturale, organizate atât în ţară cât şi peste hotare, acolo unde există comunităţi de români. Bine ar fi, dacă în locul cuvântărilor citite de pe foaia scoasă de la buzunarul de la piept, în locul textelor bombastice rostite cu poticneli, începând din acest an, am încerca să nu ne batem joc de limba noastră! „Mult e dulce şi frumoasă limba” ce-o… vorbeam! Şi nu mă refer la limbajul de lemn! Vă mai aduceţi aminte de vremurile când norocoşii aveau loc de muncă, nu job, erau plătiţi cu bani, nu cu lovele, aveau director, nu manager, la sfârşit de săptămână, nu în weekend, plecau la mare iar fetele erau frumoase şi nu gagici mişto?
De ziua ei, să încercăm să vorbim şi să scriem şi să vorbim frumos, corect, româneşte! Pentru că inevitabil va veni o zi în care toate popoarele lumii vor folosi o singură limbă. Prin semne sau telepatic. Cine ştie. Dar până atunci?
Reblogged this on EARTH CHANGE MZ.
Manifestările încep la ora 11, de la SFINX. Cei ce au SKYPE pot accesa leu@upcmail.ro pentru un dialog cu organizatorii. Pot fi trimise materiale (inclusiv poezii) dedicate evenimentului, care vor apărea în revista online cartesiarte a scriitorului Corneliu Leu.. Sper că vreo televiziune va transmite ceva de la Coștila.
A republicat asta pe LOC DE CUVANT.