Oră de vârf într-o zi însorită. Agitaţie specifică sfârşitului de săptămână. Lucrătoarele de la serele oraşului descarcă cu repeziciune un tractoraş cu remorca plină de răsaduri ce vor fi plantate în parc şi pe suporturile ce atârnă legănându-se uşor în adierea vântului de pe stâlpii de iluminat public. În apropierea tractorului oprit pe prima bandă, zăresc un tânăr impecabil îmbrăcat. Pantofi de piele de culoarea mierii de albine, blugi de marcă şi cămaşă albă de calitate, strânsă pe corpul de balerin. Ceas de mână, ochelari de soare, telefon mobil…tot tacâmul. Cu toate acestea nu îmbrăcămintea lui mi-a atras atenţia, ci modul cum s-a ferit renunţând a mai deschide portiera maşinii de marcă şi ea, lăsând să treacă tractorul cu pricina. Îl felicitam deja în gând, uite că totuşi mai sunt copii de bani gata (pentru că se vedea de la o poştă că nu el a transpirat pentru…seria şase, sau cum s-o fi numind frumoasa albă).Nu am putut exagera cu laudele pentru că eroul nostru s-a strecurat cu agilitatea unei feline la volanul maşinii şi…înainte de a trânti portiera a trimis pe carosabil un scuipat marinăresc de mare artă! De unde rezultă că nu e bine să catalogăm omul la prima vedere. Pentru că nici măcar maşina de marcă nu-l face pe om!

 

Foto Alexandra Blaş