Dacă tot veni vorba de inexistentul Ţinut Secuiesc, mi-am amintit că odată, cu mulţi ani în urmă, mi-am petrecut o vacanţă de vară într-un sat secuiesc. Acum stau şi mă gândesc cum puteam să fiu într-un loc inexistent, dar sunt sigură că n-am visat!

Îmi aduc aminte şi acum de dialectul ciudat ce vorbeau oamenii de acolo, unele cuvinte nu le înţelegeam nici cu dicţionarul în mână, dând un farmec aparte discuţiilor. Accentul, vocalele aplatizate, melodicitatea limbii…Interesant mi se pare cum pot vorbi atât de tărăgănat  nişte oameni care joacă auzind ceardaşul de parcă li s-ar fi aprins călcâiele! Asta când le merge bine, că atunci când îi cuprinde aleanul le plânge vioara câte o melodie de-ţi vine să-ţi tai venele!
Din fericire sunt destul de optimişti oamenii ăştia, şi au un simţ al umorului ieşit din comun. Le fuge mintea!

Cel mai mult îmi plac bancurile cu secui.

• Ioşca jeleşte pe marginea şanţului, lângă căruţa cu lemne răsturnată pe drum. Trece vecinul şi-l întreabă: măi, Ioşca, da’ tac’tu ştie că ai răsturnat căruţa?
• Păi cum să nu ştie, că-i acolo sub lemne!

 

În pădure, băiatul strigă cât îl ţin puterile:  „Tatăăăă! Am prins un urs!”

„Adă-l încoace”-îi zice tatăl. La care băiatul: „Nu pot tată, că nu-mi dă drumul!”

 

• La două noaptea bate cineva la geam: „Nea Ioşca, eu sunt Ghiuri, ai matale cerneală acasă?”
•  „N-am, măi Giuri, n-am! ” Ghiuri pleacă, peste o juma’ de oră iar bate la geam. „Cine-i?” întreabă bătrânul.
• „Io-s, Ghiuri. Ţi-am adus cerneală!”

 

Nea Ioşca în faţa porţii îl vede pe Giuri care duce o vacă de căpăstru.  „Unde mergi cu vaca , măi Ghiuri?”-„La medic.” -„E bolnavă?”- „Nu!-„Nu dă lapte?”- „Ba, cum să nu”- Ş-apoi de ce o duci la medic?”- „Pen’că e a lui!”