
De o vreme încoace grija față de om se manifestă din ce în ce mai apăsat. În fiecare prima miercuri din lună se verifică sirenele de alarmarea populației. Sună de vreo doi ani deja autoritățile, dar abia acum s-au gândit să trimită și semnificația sunetelor. Nu de alta, dar măcar să știm ce zice, că de adăpostit oricum nu poate fi vorba.
Dacă sirenele sună doar în Miercurea Sirenelor, mesajele de alarmare pe telefon pot veni oricând, la orice oră, în orice zi! Gratis. Totuși, ele vin mai ales în jurul orelor mici din noapte. De ce să dormi tu în hainele statului, când altul stă de pază ca să-ți vegheze somnul?
Așa a fost și recent, pe la miezul nopții, când o scară întreagă de bloc a fost trezită din somn. Unii pentru că au primit alertă – se spune că sună tare urât, alții pentru că n-au primit și nu înțelegeau ce-i cu agitația asta. În mesajul – alertă se spunea că a fost semnalat un urs plimbându-se pe colț de stradă în marele cartier din oraș. Zona – destul de îndepărtată de pădurea ce înconjoară orașul, iluminată corespunzător nu avea cum să ascundă ditamai ursul de ochii unor trecători întârziați sau de cei ai unor insomniaci care ar fi stat la geam. Până azi însă nu l-a văzut nimeni! O fi fost parașutat acolo, că altfel ar fi trebuit să străbată jumătate de oraș!
Alerta nu știu la ce ar ajuta. Să ne ferim, ok. Să fim prudenți. Și dacă te întâlnești c-un urs, sună la 112. Dar să nu glumești, că îți ard ăștia o amendă de nu te vezi! Dacă plouă, tună, fulgeră, e ceață, frig sau căldură-asta vezi și tu, fără alertă. De cutremur nu te previne, dar îți vor da sfaturi ce să faci după- dacă ai scăpat cumva. Și atunci la ce e bună toată povestea asta?
UPDATE: povestea merge mai departe. Azi deja vorbim de …4 urși care se plimbă pe strada …Cimitirului din localitatea Sg. De Mureș. Alertă, întrebări fără răspunsuri. Încă nu i-a văzut nimeni, dar e bine să fim vigilenți. Cu ursul nu-i de glumit!