A sunat de intrare. Coridoarele s-au scufundat în liniște. Trecând prin fața ușilor închise se aude refrenul din Imnul de Stat, intonat la începutul orei. Pe la alte uși se aude vocea unui elev scos la tablă. Mai încolo vocea învățătoarei explică lecția nouă. Anii odioasei dictaturi când elevii purtau uniformă, aveau ecuson-inimaginabil- cu număr de înmatriculare! Îngrozitor!

Aveau teme de făcut, poezii de învățat! Lecturi obligatorii, temă pentru acasă și nu prea vorbeau neîntrebați.

Se sună de ieșire. Copiii se ridică în picioare, se încolonează la ușă și trec doi câte doi, spre curtea școlii. În clasă rămân doar elevii de serviciu. Se aerisește, se udă florile. Se șterge tabla, se fac pregătirile pentru ora ce urmează. Pe coridor se aud pașii pofesoarelor. Elevii se dau la o parte și le salută cu respect.

Bate vântul schimbării. Democrația ne suflă în ceafă. Copilul trebuie înțeles. Nu trebuie judecat, pedepsit sau traumatizat ! Trebuie lăsat să facă ce vrea.

Recreația mare. Ca popoarele migratoare năvălesc copiii pe scări în jos, strigăte de luptă fac să se cutremure geamurile. Profesoarele se lipesc de pereți, e mai sigur până trec barbarii. Chiar dacă se lovesc de ei, nici măcar profesorii nu reacționează. Niște copii. Ce să să-i faci? Proful a veniit cu bicicleta. Sau cu rutiera. Ăsta de i-a dat un cot adineauri -din greșeală, desigur-e beizadea.

La știri sunt prezentate filmulețe realizate de copii, cu telefonul mobil. Cazuri nemaiauzite, nemaivăzute. Gesturi obsecene, vorbe urâte. Teroare în clasă. Cea de la catedră a depășită de situație. Elevul recalcitrant își aprinde o țigară.

Educația? A picat la proba practică!

Profesoară bătută în școală, elev încătușat și dus la poliție, o școală întreagă timorată…după 24 de ore va reveni viteazul, oare ce urmează?

Optimistă de felul meu, pe moment nu văd luminița de la capătul tunelului!