Etichete
Departamentul, diferența, diversitate, etnie, guvernul, reunește
Am împrumutat de pe sigla Departamentului pentru relații interetnice al Guvernului României acest slogan: Diversitatea reunește identități. Dacă în restul zilelor nu ne batem capul cu… diversitatea, în campania electorală unii își aduc aminte că votul ar putea fi etnic în localitățile unde conviețuiesc două…”majorități”, așa ca pe la noi. În opinia mea cea mai mare tâmpenie e să evaluezi omul după apartenența la o anumită etnie. Din păcate mai sunt capete pătrate care n-au depășit încă prejudecățile și micile lor orgolii.
Nu-i pot înțelege pe cei care se declară creștini practicanți, credincioși nevoie mare! Zeloșii care fac la mătănii și schițează cruci chiar și de la volanul mașinii când văd turla bisericii, dar nu pot ierta trecutul. Un trecut despre care doar au auzit, dar dacă au aflat abia acum, vor răzbunare aici și acum!
Aștept ziua în care se vor alinia planetele-mai ceva decât azi și specia umană va înțelege că nici limba, nici culoarea pielii, nici locul unde am venit pe lume nu ne fac cu nimic mai presus de ceilalți. Educația, bunătatea, înțelegerea, empatia…ziceți voi mai departe, astea da. Astea fac diferența.
