Vizitatorul care a greșit adresa, ne-a avertizat că mai mult ca sigur, vom fi și noi alertați. Vecinul, aviatorul care tocmai venise din oraș, cu metroul, ce-i drept, dar a zis și el că se întâmplă ceva ciudat. Lumea șușotește.

Din acel moment duminică seara liniștită n-a mai fost la fel. Am stat îmbrăcați pe pat, așteptând alarma. Habar nu aveam ce urma să se întâmple. Mi-am ascuns în sutien niște bani, o brichetă, iar în geantă câteva provizii pentru cei mici.

Dimineața am rămas singură cu copiii. Neavând telefon de nicio culoare, am rămas să comunicăm doar cu telepatia. Prea pompos zis comunicare, practic încercam să mă liniștesc sperând că în ciuda răpăitului de arme auzite din clipa în care ai ieșit din bloc, până la revenirea ta, a doua-a treia zi, nu s-a întămplat nimic rău.

Cel mai rău în asemenea situații e să nu ai informații corecte. Să asculți zvonuri, știri false, să te lași cuprins de panică. Oameni în uniformă alergau pe scări. Era un du-te vino nesfârșit, da nimeni nu știa nimic. ”Nu l-am văzut de ieri”-îmi răspundea câte unul la întrebarea mea.

În ciuda nesiguranței, a fricii tot mai mari, eu păream cea mai curajoasă dintre femeile de pe scară. Una după alta veneau la ușă, căutând azil în apartamentul nostru. Înarmate cu saltele, femeile veneau cu copiii de mână să stea la noi peste noapte.

Am acoperit geamurile din sufragerie cu hârtie albastră, lăsând o găurică prin care scrutam zona dintre blocuri. În bucătărie am agățat o pătură, crezând că ar putea opri vre-un glonț rătăcit. Aerisirile de la cămară și de la bucătărie le-am acoperit cu câte o bucată de carton. Știam că nu e bine să se vadă seara că e lumină în casă. Nu îndrăzneam să mă dezbrac, ca nu cumva să fiu prinsă nepregătită dacă ni se ordona evacuarea. Nu-i de mirare că în două săptămâni bricheta din sutien s-a descărcat! Dimineața mă schimbam și tot așa.

Știrile erau din ce în ce mai dezolante. Oameni uciși pe stradă, prin casă, pe terasă de teroriști invizibili. Tot mai tare se auzeau sunete de arme de foc. De undeva de pe acopriș. Uneori vedeam șiruri de siluete negre ce se furișau pe cărarea între blocuri. Mai ales pe înserate. Ziua se furișau unii tot așa în combinezoane negre pe acoperișul blocului dinspre Calea Rahovei. Altădată un schimb de focuri spărgeau calmul unei zile însorite în plină decembrie. În capătul străzii, pe la uzinele Vulcan se trăgea ca pe poligon.

Cu toate astea se apropiau sărbătorile. În pauzele de tragere părea că e liniște și pace, că ni s-a părut doar tot coșmarul, că de fapt nu s-a întâmplat nimic. Câțiva tineri inconștienți treceau printre blocuri scandând ”Nu stați în casă, dacă vă pasă”, ”Veniți noi”, Nu vă fie frică, Ceaușescu pică” . Când un harnic gospodar a dat de două ori peste covorul întins pe bătătorul din spatele blocului și …ca replică au răsunat niște pocnituri de arme, omul și-a luat covorul și s-a făcut nevăzut!

Cutiuțe mici de plastic care emiteau sunete de diferite arme, zvonurile transmise pe telefonul fără fir, tragerile de noapte, știrile din țară, comunicatele de pe TVR 1 ne țineau în stand by… Dictatorul a fugit. Dictatorul a fost prins. Dictatorul a fost executat…”Nu trageți! Nu trageți”-strigau din balconul scăldat în lumină …între timp tragerile nu conteneau, jos în stradă Doamna cu coasa își alegea victimele.

După 35 de ani încă sunt multe întrebări fără răspunsuri și răspunsuri nescoase încă la tablă. A venit Anul nou după un Crăciun însângerat. Cu portocale parfumate, cu boabe mari de cafea cum n-am prea mai văzut, cu banane mari sănătoase…cu voci entuziasmate scandând ”Armata e cu noi”.