Într-o iarnă, venind de la școală, am zărit un om căzut pe lângă parc. Nemișcat, vânăt de frig, într-o poziție contorisonată, părea mort. Lumea trecea pe lângă el fără să se oprească. Având experiența unui voluntar de la SMURD, n-am putut sta indiferent. Imediat i-am luat pulsul, am încercat să-l trezesc, fără succes. Un trecător curios s-a oprit și el și în timp ce sunam de pe mobil după Salvare, deși era îngrijorat, spunea că sun degeaba, omu-i mort de-a binelea. ”Nu vezi ce vânăt e? Are sânge pe degete. Cine știe ce a pățit=?!”

Apelul meu a fost înregistrat, verificat și urma să așteptăm sosirea ambulanței. După un timp am repetat apelul, sunt multe solicitări, dar mașina e pe drum, m- a asigurat dispecera.

Între timp omul s-a ridicat în picioare, cu mișcările unuia care -l cinstise cu simț de răspundere pe Bacchus, și dădea să plece.

• Stai, omule! Unde pleci? Că vine Salvarea!

• De ce să stau, că nu-s beteag! Lucrez în construcții, am fost de noapte!

Salvarea a sosit în scurt timp, ca să constate că de data asta n-a fost nimic grav, din fericire!

PS.

(Întâmplare petrecută în urmă cu două decenii)