Uneori datorită, alteori din cauza meseriei am devenit utilizator (user) de aplicații pe internet. Îmi aduc aminte că la începuturile conexiunilor virtuale, erau voci care spuneau că a avea cont pe aplicații e ca și cum ai lăsa deschisă ușa apartamentului. Poate intra oricine, te poate asculta, te poate filma, îți poate lua din casă…
Apoi am trecut în corpore în lumea virtuală.
Albumul cu poze e pe stick, scrisorile , facturile , cumpărăturile, poveștile de pe vremuri, certurile, toate s-au mutat în spațiul virtual.
Cum era de așteptat și escrocii s-au reprofilat. Nu (prea) te mai atacă pe stradă, ci simplu, ei încearcă să dea lovitura ascunși în fața monitorului!
Hello, beautiful!
Îți sparg contul și ca să-ți recuperezi parola îți pretind niște bani. Dacă nu ai mare lucru de pierdut, îl lași cu ochii în soare, dar dacă e important, negociezi. Am avut norocul să dea peste mine un începător, care nu doar că mi-a dat parola ca să-mi pot recupera interviuri, poze, adrese importante, dar m-a sfătuit ca pe viitor să pun o parolă mai complicată! Grație tehnologiei avansate, după câțiva ani ne-am regăsit, preț de câteva mesaje. ”Eram tânăr, student, mi s-a părut interesant, dar m-am lăsat de mult de această îndeletnicire. Să lăsăm așa, cum am spus atunci, sunt din Turcia și atât!” mi-a scris hackerul cel cuminte.
Hello, beautiful!
Tot în perioada aceea au fost la modă emailurile prin care ți se cerea ajutorul pentru recuperarea unor sume imense de la o bancă. Povestea era despre un om bogat, fără moștenitori, pierit într-un accident aviatic. Nu trebuia decât să-ți dai datele personale, un cont bancar și alte asemenea ”mizilicuri” pe lângă niște… bani și să aștepți să -ți intre banii în cont! Dacă ai căzut în plasă, asta e! Ei au încercat și erau destul de perseverenți.
Hello, beautiful!
În zilele noastre, urmașii escrocilor de atunci (?) cam din aceeași zonă geografică au trecut la metode mai finuțe. Poze, acte de identitate, nume, documente oficiale chiar pot fi luate de pe internet, falsificate și folosite în fel și chip.
În cei doi ani de pandemie am depistat sute de escroci. Texte scrise cu aceleași greșeli de exprimare și erori gramaticale, vagi cunoștințe de geografie, fus orar, limbi străine, cultură generală lipsă, dar perseverență demnă de o cauză nobilă! Și inventivitate de invidiat!
Din păcate multe naive cad victime escrocilor, din aceleași motive: Banii. Fiecare vrea să câștige. Curiozitatea m-a făcut să schimb câteva mesaje cu falșii S. Hauser, Keanu Reaves, M. Bocelli, etc. Nefiind pradă ușoară, cel care și-a pierdut răbdarea cu mine mi-a scris: ”n-ai bani, nu mai discuta cu mine!” Mi s-a părut extrem de haios!
Hello, beautiful!
Au fost și grijulii printre ei. Cineva mi-a trimis o poză cu vitamina C – în plină pandemie, uitând că un ochi vigilent citește o grămadă de lucruri dintr-o imagine inocentă!
I-am enervat cu întrebările mele, i-am demascat, dar mare lucru n-am obținut blocându-i. Ajutați de sistem, ei revin ca ciupercile după ploaie. Afacerea e afacere! Doar unele încăpățânate, care s-au lăsat fraierite își plâng banii pierduți, dar nici acum nu cred că au fost furate! Degeaba le atrag atenția!
Dacă escrocii nu se feresc să falsifice documente personale, poze, mesaje…cu tehnologia de azi nimic nu e imposibil! Analfabeților funcționali degeaba le explici…
Hello beautiful, ( honey, dear)
La fel încep mesajele de la militarii americani, expirați, văduvi sau divorțați cu copii, câini și pisici , ca să ți se facă milă de ei, sau tineri detașați în zona belicoasă, știți voi care. În imaginile atașate te privesc ba niște mușchiuloși, ba îmbrăcați la țol festiv, îi și crezi, dacă nu recunoști actorul sau cântărețul din imagine. Dacă le atrag atenția că n-au nimerit pe pagina de matrimoniale, unii pleacă benevol.
Și apare mesajul :
”Sorry, this page isn’t available.
The link you followed may be broken, or the page may have been removed. Go back to Instagram.”
PS. I-am răspuns astfel și Potecuței, la ultima ei postare.

Mulţumesc, Erika!
Mai mult decât am scris în articol, nu am de zis. Sunt oameni şi… fapte. Greu de înţeles.
Ufff…am material de o carte! Și câte mesaje am șters, până mi-am dat seama că imediat e gata cartea!
E dureros când vezi atâta ignoranță, naivitate (prostie)! Au fost ”tipe” care m-au blocat, altele m-au făcut hater,
in loc să se opreasă măcar în al 12-lea ceas! Falsuri atât de grosolane…uluitor! Asta e!
Știu ce zici, și da, e dureros. Însă uite că le merge și sunt atât de multe motivele victimelor, că nu avem noi arme suficiente să le demonstrăm că greșesc.
Și dacă e și pe un fond instabil, e și mai greu.