Se spune că inter arma, silent musae. N-a plecat muza mea în vacanță, dar am tăcut. N-am vrut să intru în nicio tabără creată de cele două teme mari și late care au divizat România: Este sau nu Rareș un copil genial și noul eșec la așa zisul concurs de cântece.

Până la această oră toți care au avut ceva de comentat la – ori pe lângă – subiect s-au dus deja la culcare. Așa că părerea mea nu va deranja pe nimeni.

Rareș- copilul cu ochi frumoși din leagănul culturii – e de o rară politețe, are o memorie excelentă, știe o mulțime de poezii de care mulți dintre comentatori nici nu auziseră, ca să nu-i bănuim că le-ar fi citit cumva! La prima sa apariție la Ianțu, mi-a stors lacrimi!

Pe el nu l-a forțat nimeni, învață din dragoste de țară, de Eminescu și de istorie. Pare îndrăgostit lulea de România! La șapte ani și ceva…se întâmplă. Ce ar trebui să facă românii ca să mai schimbe situația descrisă de Eminescu? Să fie modești și să iubească România. Ce înseamnă dragostea de țară? Să iubești România…și tot așa.

Cu timpul va învăța!

La polul opus…Eurovision. Se numea Song contest, parcă. Anul acesta mi s-a părut că a fost un concurs de orice, de atletism, de fashion, de jocuri de lumini. Șoc și groază. Reprezentantul României a fost exemplul elocvent al slugărniciei noastre față de cerințele ( tendințele?) occidentului. L-ați văzut, m-ați înțeles. Nu l-ați văzut? Asta e.

Amintiți-vă de cântecul Luminiței Anghel, Eurovision 2006: Let me try! Încă îmi sună în urechi. Din D.G.T. nu rețin nicio notă, din jocul scenic n-am uitat urmele de degete lăsate de asistenta cu buzele negre pe abdomenul interpretului cu vădite tendințe la îngrășare!

Inter arma…e mai bine să tac?