Așa zice un proverb. În realitate iarba crește și lunea. Și printre dale, cel puțin pe la noi. Nu știu cui i-a venit ideea să interzică prin lege activitatea locatarilor harnici de a ține ordinea în jurul blocurilor de locuințe. Te lasă eventual să aduni mizeria din spațiul verde ca apoi să te amendeze conform legii.

N-am făcut decât doi pași, dar peste gardul viu crescut anapoda și el, am zărit un grup de cetățeni, un adult pe jos, trei copii cu biciclete și un patruped isteric. Înainte de a ieși pe alee, îl întreb pe șeful de trib, în ce direcție se duc. Mă privește cu superioritatea unui prost crescut de la țară și nu-mi răspunde. Aștept să treacă alaiul, după ce se îndepărtează ieșim și noi cu Samy.

Înainte de a ajunge la parc, de la distanță văd un câine mare, negru, aparent liniștit, dar ne țintuiește locului priveliștea. Un tânăr mușchiulos intră în cadru ținându-se cu greu pe picioare.Cânele stă și nu dă semne că ar asista la ceva neobișnuit. Tânărul face o piruetă, își pierde echilibrul, face câțiva pași în spate, se luptă cu gravitația , în cele din urmă se trântește pe spate, rămâne cu mâna ridicată în aer, nemișcat câteva minute lungi. Ce să facem? Chemăm 112? Dacă e băut? Dacă e drogat? Dar dar dacă e bolnav?

Până să-mi scot telefonul, se întămplă minunea și -l văd așezat pe o bancă, de parcă nu el ar fi fost protagonistul showului de groază. În spatele lui un șofer își vede în continuare de mașina sa, o femeie trece cu un copil de mână…Pentru o secundă am impresia că mi s-a părut, n-a fost nimic ieșit din comun.

Facem stânga împrejur, îl întreb pe Samy mergem acasă?

Și ne retragem ambasada fără alte comentarii.