Duminică după-masă. Ceva interesant îmi atrage atenția pe telefon. Mi-ar trebui ochelarii ca să văd mai bine detaliile. În buzunar, nu-s. Pe cap, nu-s. În mod normal ochelarii se poartă pe nas, știu, dar aici avem de a face cu o excepție. Adică eu.

Derulez filmul ultimelor minute, secunde, constat că ar trebui să-i găsesc în dormitor. Controlez, merg la rând prin toate încăperile, reiau traseul, de trei ori…ochelarii nu-s.

Încă o încercare, ca să nu-i caut și în gunoi. În dormitor ce să vezi, ochelarii mei stau cuminți pe colțul patului, pe cearceaful cu model de camuflaj. Bănuiesc că m-au urmărit rânjind, mulțumiți că m-au pus să-mi execut pașii lipsă pe ziua de duminică.

Ok, revin glorioasă în sufragerie. Habemus… ochelari! Dar unde mi-am pus telefonul? Reiau tot traseul, de două ori, de data asta din fericire s-a aprins beculețul mai repede! Într-una din rutele în căutarea ochelarilor, am trecut și pe la baie. Dacă tot eram prin zonă.

Bravo! Am ochelari, am recuperat și telefonul! Mă instalez comod și …vă povestesc peripețiile astea, pentru că nu mai știu de ce am avut nevoie de ochelari??