Mi-am petrecut aproape tot timpul in fata televizorului. Aveam facuta \”poseta de alarma\”-cu cele strict necesare in caz ca am fi fost evacuati. Treceam cu mare atentie de la un apartament la altul, pe la etajul patru, mai ales dupa ce un glont ratacit rupsese o bucata de tencuiala din zidul balconului. In primele zile se tragea doar dupa lasarea intunericului, apoi, de parca ar fi prins curaj, au tras cu neobrazare si in plina zi! Niste indivizi imbracati in negru, ca antitero de acum, asa ceva pareau, se furisau noaptea printre blocuri, iar dupa ce a fost arestata perechea Ceausescu, am asistat de pe balconul vecinei la un schimb de focuri. O echipa se juca de a razboiul pe la uzinele Vulcan, iar alta sus pe acoperisul unui bloc dinspre Rahovei, daca l am localizat bine. Era o vreme atat de frumoasa incat mi se parea imposibil sa vina moartea, purtata de gloante, aiurea, de undeva. A fost o perioada extrem de stresanta. Jumatatea din blocul cu opt etaje era locuita de militari, jumatate de civili. Fiecare scara de bloc si-a organizat un comitet de paza, care statea la intrare si nu te lasa sa intri fara sa te legitimezi.Asa vroiau sa-i impiedice pe teroristi sa intre in bloc. Orice spirit revolutionar scade din putere dupa o saptamana de nesomn. Asa ca nu m-am mirat cand i-am surprins pe vajnicii aparatori ai scarii mele, urcand, unul dupa altul, la etajele superioare, lasand intrarea nepazita! Dintre toate femeile singure de pe scara, am fost decretata cea mai curajoasa, astfel ca mie mi-a venit onoarea de a sta de planton, in timp ce stimabilele sforaiau, in sfarsit linistite ca am eu grija! Erau vreo 13 femei si copii, pe saltele, pe fotolii, pe jos…care unde au apucat sa-si faca culcusul. La cate o rafala de mitraliera mai plangea cate un copil, se mai trezea cate o vecina, ca apoi sa cada inapoi intr-un somn adanc, rupta de oboseala. Din cand in cand se auzea un bubuit pe langa bloc, de aveam impresia ca dimineata nu vom mai gasi casutele de dincolo de drum! Imbracata, gata de drum, treceam de la un geam la altul, apartamentul avand vedere pe doua laturi ale blocului si incercam sa interpretez cele vazute. Treaba deloc usoara, daca nici pana azi nu am aflat! Ziua parea ca viata reintra in normal. Doar cei care se duceau dupa cumparaturi povesteau ca suierau gloantele deasupra capetelor ziua -n amiaza mare! La televizor era foileton cu revolutia in direct. Nu mai trebuia sa ne uitam la bulgari. Aveam si noi emisiuni palpitante! Era in perioada Craciunului, se apropia Revelionul. Cativa vecini si-au scos covoarele la batut. Cum dadea nea Mitica cu batatorul peste persanul atarnat pe bara din spatele blocului, cum ii raspundea cineva cu un glont tras pesemne in aer, din moment ce dupa sperietura initiala, omul si-a terminat de batut covoarele. Dupa foametea controlata, sau alimentatia rationala, miraculos, au aparut tot felul de alimente nesanatoase, prohibite pana atunci. Nechezolul-tentativa de cafea ce o beam cand nu reuseam sa facem rost de cafea naturala- a fost primul eliminat de pe lista cumparaturilor. Boabe uriase de cafea proaspat prajita puteau cumpara cei care nu se temeau de gloantele ratacite. Si bucurestenii mei nu se temeau! Urgent s-a format coada si cumparau intr-o veselie cafea, piper, banane, portocale…fara cupon, fara buletin de Bucuresti! \”Armata e cu noi\” se incurajau si te lasau in fata vazandu-te imbracat militar. Nu te lasau sa stai la rand, ca tu trebuie sa aperi revolutia. Armata era cu oamenii de rand, desi se incerca eliminarea ei. Ceata totala! Cum sa ti explici ca bratul inarmat al poporului e cu poporul si totusi mor unul dupa altul, militarii? Se tragea peste cazarma unde erau rezervistii, cei care au fost adusi cu arcanul la construirea Casei Republicii. Niste oameni neinarmati stateau in ploaia de gloante! Pana ce i-a venit cuiva ideea sa-i deconcentreze.