INTRĂ PE MESS!

 

Noua maladie informatică-după nesfârşitele jocuri pe calculator-pare să fie messengerul. Mai bine zis discuţiile purtate între doi sau mai mulţi necunoscuţi deveniţi  prieteni, care stau fiecare cuminţi în faţa unui calculator şi tastează vrute şi nevrute sau vorbesc prin microfon şi uneori chiar se şi văd prin camera web. E mai simplu decât să scrii o scrisoare tradiţională, e mai ieftin decât telefonul şi mai distractiv decât amândouă la un loc. Dacă nu ai nimic de făcut, poţi intra într- o cameră de discuţii, poţi alege dintre domeniile care te interesează, te înscrii şi în curând începe să te bombardeze fel de fel de ciudaţi din lumea largă, care tot aşa ca şi tine, se plictisesc, sunt doar curioş, sau n –au altceva mai bun de făcut.

Am intrat şi eu într-o seară într un chat room, la rockeri. Există o prejudecată, potrivit căreia se poate pune semnul egalităţii între rockeri şi sloioşi. Cică unii ar fi văzut fire de păr plutind pe luciul apei după ce o trupă de motociclişti, rockeri pletoşi s-ar fi răcorit în bazinul de la Weekend. Nu sunt de acord şi nu voi asocia vreodată un stil de viaţă, o preferinţă muzicală cu insolenţa unora. Nu am intrat în camera rockerilor pentru a le căuta nod în papură, ci pentru a găsi parteneri de discuţie, evident, despre muzică. Stupoare. Toţi cei adunaţi acolo, tineri sau mai puţin tineri, din toată lumea, se aflau acolo din plictiseală! Nici cinci minute nu mi-a luat ca să mă conving, că n-am ce căuta acolo! Atâtea vorbe urâte caligrafiate într-o engleză cât se poate de stricată, rar e dat omului să vadă, deşi pentru noi, nu prea mai e nimic nou sub soare, fiind obişnuiţi că orice e posibil în ţărişoara noastră. N-am reuşit să fug de acolo, că unul după altul intrau pe messenger cei cărora li s –a părut interesantă figura mea. Cineva nu s-a sfiit să mă declare nebună, pentru naiva mea întrebare: nu e nimeni aici care poate formula o frază? Un băiat din India, mă întreba dacă ştiu ce înseamnă pesimist şi sadic. I-am explicat, mi- a mulţumit, spunându- mi într -una „multumesc, omule!” Nu poţi fi decât bărbat, dacă te duce capul un pic mai încolo de mintea cocoşului. O fată, topmodel în Niger mi -a povestit despre originea ei afro-americană şi cât de greu se câştigă banii. Un tânăr din California, militar undeva în Irak, povestea cu seninătate că şi-a  ales porecla Unloved (cel neiubit) pentru că soldaţii nu sunt iubiţi. Încă nu a ucis, dar e conştient că fiind în război, într o zi va fi nevoit să ucidă, ca să nu fie el ucis. Foarte mulţi tineri din India, Pakistan, Iran, Filipine şi Egipt caută parteneri de discuţii. Prescurtările au devenit o nouă limbă internaţională, cei interesaţi pot găsi un site cu dicţionar slang şi traducător mecanic. În cele din urmă, mi- am dat seama că indiferent de domeniul ales, toţi vor să-şi alunge singurătatea. Vor comunicare fără implicaţii costisitoare, fără responsabilităţi majore. Mulţi speră că astfel îşi vor găsi jumătatea. Unii mai prudenţi, vor să –ţi audă vocea, să te vadă prin camera web, să fie convinşi că nu sunt traşi pe sfoară. Alţii se mulţumesc să vadă o fotografie postată  la avatar, dar se găseşte şi căte un disperat care după două –trei schimburi de replici se declară indrăgostit incurabil… Norocul celor care comit imprudenţa şi se aventurează ca şi mine pe terenul alunecos al “ciripitorilor” este existenţa metodelor simple de gen “ignore” pentru a scăpa de cei care devin prea insistenţi. Vă las, cineva strigă „intră pe mess!”

2007, Zi de Zi