Etichete

, , ,


bus suPe la două noaptea am terminat corecturile la revistă. Aveam ucaz să fiu la 9.20 la tipografie pentru a da BT. Telefonul a început să sune când eram deja pe drum. „Vezi că s-ar putea să ai de aşteptat că tipo n-a primit materialul”. Fain.

Maşina 44 m-a dus în vârful dealului, de acolo am luat un 23, la indicaţiile taxatoarei. Parcă toţi ar fi venit în excursie pe Dâmbu, atâţia s-au dat jos lăsând maşina aproape goală. Un nene moţăia pe scaun, taxatoarea molfăia din pachetul adus de acasă, iar şoferul circula vioi, luând curba cu viteză şi trecând fain frumos pe lângă staţia de autobus. Că eram la uşă, că butonam de zor, că am întrebat-o pe taxatoarea care se ştergea pe gură, adunând resturile gustării: ” ce se întămplă? Omul nu obişnuieşte să oprească în staţie?” , că între timp am ajuns în autogară, nu avea importanţă pentru şofer! M-am dus la el. Îl durea în paişpe de revolta mea, fiind încă fascinat de amintirea pasagerei pe care o avea până atunci lângă el în cabină. „Mereţi cu următoarea. Luaţi de pe pod…”

Nici nu putea să înceapă mai bine o zi de weekend în oraşul încins ca un cuptor. M-au enervat peripeţiile, dar mi-au prescurtat aşteptarea la tipo, unde am ajuns cu bine în cele din urmă la bordul unui taxi.

Patroana m-a primit cu o ploaie de flori…Din păcate se terminaseră cele tăiate, iar cele cu ghiveci ar fi fost dureroase, dacă nu aş fi fost pusă în gardă din timp! S-a calmat după un timp,dar nu mai avea acelaşi farmec. Râsul ei cristalin îmi sună încă un urechi! „Mă gâdilă într-un mod plăcut!” ….Ce să-i faci? Oameni suntem, sau nu?

Lecuită de mers cu 23, am luat-o la pas, înapoi spre civilizaţie!

Erika M.