Îmi aşteptam rândul la dentist când mi-a sărit în ochi anunţul din maldărul de ziare  aruncate pe măsuţa din hol. De aici până la telefonul care mă chema la redacţie nu a fost decât un pas. „Sub portalul de la nr. 20 de pe strada Călăraşilor, prima pe dreapta”, mi- a explicat secretara. Uşor de găsit, mi-am zis şi într-o oră eram la faţa locului. Urcând nişte trepte acoperite cu mochetă albastră, dincolo de un hol minuscul am ajuns  în redacţie. O încăpere mai mult lungă decât largă, cu multe nise aranjate pe mijlocul sălii îmi dădea impresia că am ajuns în America! Mi-a luat ceva timp să trec în revistă  toate departamentele răsfirate de la parter până la etajul unu, în curte şi în clădire… Sunt şase ani de atunci. Cu bune şi cu mai puţin bune, dar plini de învăţătură!

Căutând printre amintiri îmi vin în minte rând pe rând oameni care au fost. Oameni care  au plecat, dar au revenit ca să poată pleca din nou  cu precizia cometelor, alţii au plecat şi nimeni nu mai ştie de ei, dar sunt unii cu care se laudă mogulul şi azi: „aici au crescut…şi au ajuns director, redactor şef …”, obişnuia să spună cu mândria dascălului, ce vrea mereu mai mult!

Sosit de pe coclauri, Narcis mereu avea ceva de povestit cu  un debit verbal din care cu greu înţelegeam ceva, deşi anii petrecuţi la Bucureşti m-au obişnuit cu stilul mitralieră. El sta în stânga mea. La dreapta. când nu era pe teren, stătea Eugenia, o doamnă respectabilă, cu o voce de radio (a ajuns la OTV Tg Mureş) şi de o lantoare exagerată în exprimare. Bolbos, tânărul exigent, Atti, sportivul care între două texte editate făcea un drum până la magazin, mai mânca un măr…Elena! Scria fenomenal! Avea un umor involuntar şi ca tot omul care nu le are  cu scrisul, i se părea că e genială! Ar putea fi pupila demnă a lui Roberto! Colegii ştiu de ce! Ionel…proaspăt absolvent, timid, încerca să se pună în temă cu de toate punându-mi întrebări politicos formulate. Ionuţ, hiperactiv şi îndrăgostit lulea de o domnişoară frumoasă ce cocheta cu Sănătatea, edita reviste imobiliare şi lua masa în oraş. Artemis, trăia pentru visul american alcătuind o pereche ideală cu Radu care scria pe sport. Soso, exuberanta,  totum factum al familiei, rezolva educaţia şi toate problemele de la cele gospodăreşti până la cele sentimentale dând indicaţii prin telefon, râzând sau plângând, fără să-i pese de auditoriu. Ligia, şefa cea exigentă, taciturnă făcea ediţii răsunătoare aparent fără niciun efort. Nelu B. serios nevoie mare, scria politică externă şi mă combătea vehement pe probleme de religie. Am auzit că se roagă şi pentru sufletul meu păcătos în chilia lui din Muntele Athos! I-aş mulţumi, dar…”Timeo danaos et dona ferentes!” Da de unde! N-am cum să vorbesc cu el, dar îi mulţumesc! Băieţii de la tehno scoteau paginile rupte în două pentru corectură, apoi format A4 pentru BT…Era mult de lucru, dar nimeni nu se plângea că ar vrea acasă! Mogulul trecea prin redacţie, dacă era mulţumit ne comanda câte o pizza, suc şi bere, după preferinţe. Zi de Zi avea doi ani, Ziarul de Mureş împlinise patru, iar zeii au vrut să-l îngenunchieze pe Zmeu. După vacanţa de iarnă gurile rele răspândiseră zvonul că se închide ziarul!

Va urma

Erika