Crâșma de la răscruce de drumuri după multe transformări a devenit supermarketul de cartier. Pentru crășmă era supradimensionat, pentru market…cam lasă de dorit!

Dincolo de geamurile mari dacă treci de ușa glisantă ajungi la turnichetul care te obligă să stai pe loc. Cu puțin noroc nimerești strâmtoarea în care să te fixezi și ajungi la următorul obstacol. Cu cât e mai puțin spațiu, cu atât sunt mai mari coșurile cu sau fără cărucioare.

Din stânga năvălesc cei care au supraviețuit cozilor din altă strâmtoare. Lată de cel mult un metru, cu trei casierii, o ieșire mecanizată, păzită cu strășnicie de câte o persoană de vârsta a treia. După ce ai plătit, ai strâns cumva cumpărăturile trebuie să-ți atingi bonul fiscal de portița care altfel nu se deschide.

Dacă e deschisă și nu ai bon fiscal, cu marfa în plasă poți ieși liniștit. Dacă e închisă …e mai complicat. Mai ales dacă forțezi blocada, că atunci doar paznicul țipă mai tare decât portița!

În magazin cei 10-15 cumpărători șunt depășiți de numărul angajaților. Doi la intrare, trei la casierie și nenumărați printre mormanul de cutii goale, tot felul de ambalaje și pachete uitate prin cărucioare: pe astea unde să le mai pun? se vaită una dintre angajate. Chiar nu mai e loc!

Între timp: scuzați, pardon, permiteți sunt cele mai des auzite expresii. Civilizația occidentală de pe vremuri.

N-aveți pulpe?

Ba da, cum să nu! Și arată spre raftul unde erau pulpele de pui.

Nu de astea, din alea prăjite-continuă clienta.

Încă-s la cuptor.

Bine, aștept.

Mai durează!

Aștept.

Juma de oră!

Aștept!

Și clienta hotărâtă că azi va mânca pulpe de pui, rezistă eroic. Ventilația magazinului tinde spre zero. Își șterge transpirația de pe frunte și așteaptă.

Doar mirosul de friptură nu-și cere scuze lăfăind prin tot magazinul.