….Mă ridicam pe vârful picioarelor ca să mă văd mai bine în oglinda  din baie. „Aşa am să-mi port părul la 30 de ani”- îmi promiteam în timp ce încercam să-mi adun pletele lungi  într-un coc rebel. Aveam 16 ani şi mi se părea că va trece o eternitate până când voi deveni „La Femme de trente ans”. Anii zburat şi nu doar că am ajuns, dar am şi depăşit vârsta eroinei lui Balzac! Prinsă cu tot felul de activităţi, printre care şi truda în presa scrisă, n-am observat că lumea se schimba în jurul meu. Aveam colegi cu duiumul, de la cei care rezistau câteva ediţii până la cei care dispăreau după prima probă, aşa că mi se părea normal să am mereu lume nouă în jur! Poate că lumea devenea din ce în ce mai tânără, dar asta nu am realizat-o decât în vară, când domnişoare „top modele” mă întâmpinau cu „săru’mâna”!

Apoi a venit duşul rece! Din prea multă grijă pentru sănătatea mea, mogulul s-a gândit că e mai bine să angajeze trei tinere (!) în locul meu, tinere de mare viitor pe care el să le crească! Mai bine, nu-i aşa, decât să păţesc eu, Doamne fereşte, cine ştie ce într-o bună zi!  „Du-te şi fă-ţi analizele! Cu sănătatea nu-i de glumit. Ai nevoie de odihnă! „-mi a zis aproape înduioşat. (Ştia el ce ştia, că tocmai îmi dăduse o muncă suplimentară, care îmi solicita la maximum energia  programul meu ajungând to mai des la 16-18 ore pe zi. Urma să iau nişte bani în plus pentru treaba asta, dar …) Atât de surprinsă nu puteam să fiu nici de vedeam un extraterestru pe locul lui, mâncând tomatele din grădină „de la mama”. Recunosc că nu am înţeles din prima, dar nici după ce mi-a mai repetat: ce vrea?! Şi dacă nu am priceput, imperturbabil a mai repetat: „nu te mai pot plăti. Te duci şi-ţi faci analizele, ai cunoştinţe, te internezi, trece vara…îţi faci formele de persoană fizică autorizată şi pe urmă mai discutăm!”, a zis adunând de pe masă resturile gustării.

Încercam să diger cele auzite, dar era peste puterea mea de pricepere. Căldura de afară, nopţile nedormite, parcă eram lovită în cap! Tocmai fusesem concediată în cel mai original mod posibil şi eu nu vroiam să pricep! Asta e culmea nesubordonării! Dacă ar fi zbierat şi mi-ar fi reproşat tot felul de lucruri mai mult sau mai puţin reale, aşa cum obişnuia, nu mă puteam simţi atât de umilită ca după această demitere Magna cum Laude! Mai ales că micul mogul, un absolvent de liceu forestier ajuns departe, stătea şi asculta aparent absent, dar în realitate mulţumit că scapă de mine, care îi puneam în pericol scaunul! Umilirea îţi stoarce lacrimi, asta e cert! Am plâns, urăsc să recunosc asta, dar am plâns. „Spală-te pe faţă, aşa e viaţa, nu plânge,  dacă te întreabă colegii le spui că ţi-a murit un unchi”, a mai spus mânându-mă discret spre uşă! La o aşa aberaţie, chiar că mi-a stat mintea în loc! Nu-mi amintesc cum am plecat de acolo! Îmi sunau în urechi vorbele lui strecurate pe lângă feliile zdravene de tomate şi nu vroiam decât să ajung cât mai departe. Părul nu-l aveam prins în coc, dar aveam  cu mult peste 30 de ani! „Vezi, ăsta e cusurul tău, îmbătrâneşti!”-mi-ar fi zis Paul râzând. Aşa mă ambiziţionează el! Râde de mine!

PS:

Orice asemănare cu persoane reale este pură întâmplare!