La aniversarea de cinci ani a ziarului a fost şi el prezent, ca invitat care făcea şi poze. Am schimbat câteva cuvinte, chinuindu-mă să înţeleg ce spunea, pentru că vorbea atât de încet încât părea că şopteşte. Apoi într-o zi a apărut în redacţie, ocupând cel mai bun loc, în colţ, de unde avea sub ochi toată sala. A parcurs toate etapele, crescând pas cu pas. Vocea îi revenea odată cu trecerea anilor şi cu înălţarea în grad!
Pe post de friend era destul de amabil şi prietenos, dar odată ajuns pe scaunul său cu muşamaua roasă până la burete se transforma într-un zbir. La el totul era  simplu, „scrieţi”, spunea, mimând cu mânuţele în aer degetele care tastează. Un telefon şi două declaraţii…pac-pac şi e gata o ştire. Azi lumea (a se citi administraţia) a năvălit în redacţie, felicitându-l în gura mare. La mulţi ani!, la mulţi ani! strigau scanând expoziţia de pe masă. Imediat s-a format un cerc de colegi în jurul sărbătoritului care turna cu emoţie şampania cu gust de căpşuni în paharele de plastic. „Câţi ani faci, colega?”  „Nu. nu e ziua mea, fac cinci de când sunt la ziar”, explica el unuia şi altuia care tot nu înţelegeau şi dădeau înainte cu urările de bine.” Sper să sărbătorim şi la anul”, a spus el, cuprins de nostalgie după primul pahar. Dopul din sticlă a ieşit cu un zgomot neaşteptat de asurzitor, zburând periculos spre neonul din tavan, dar nu prea mai erau amatori la vinul spumos cu aromă de fructe. Un cerşetor nu se ştie cum a ajuns în sală, trecând pe la fiecare birou cu nişte trandafiri în mână. La vederea mesei încărcate cu de toate a intrat într-o licitaţie cu unul dintre colegi, care i-a interzis să se servească din băutura de pe masă. Omul era indignat din cale afară şi-şi intindea mîna liberă când spre o bere, când spre un pahar în care ar fi vrut un pic de şamapanie. În cele din urmă i-am dat paharul meu cu cola şi a ieşit lăsând un puternic miros de tutun ieftin, amestecat cu duhoarea sărăciei. O scenă ruptă din filme de covor roşu! La mulţi ani, colega!