Etichete

, , , ,


pumpernickel-cottage-cheese-breackfast-05Am avut cinci minute de visare, apoi mi-a trecut! Când am aflat de ştampila calităţii alimentelor recent lansată în România, m-am gândit că în sfârşit intrăm şi noi în rând cu lumea civilizată!
Aseară, de Sf. Valentine, am făcut o plimbare romantică până la noul supermarket din cartier. Parcare cât vezi cu ochiul, bandă rulantă, magazin la etaj, raioane multe, deşi cam înghesuite rafturile, preţuri aşa şi aşa, cumpărători ca înainte de Crăciun, doar că nu-şi umplu coşurile ca disperaţii şi nici nu se bat pe tigăi.
Fiind obligată la un regim de care începusem să mă plictisesc deja, m-am bucurat să constat că supermarketul are o bogată ofertă de alimente adecvate dietei.Aşa am cumpărat şi Cerny Chleb. Nu avea ştampila ce m-ar fi scutit de studiul aprofundat al etichetei, dar având scrisul atât de mărunt, mi-am zis că mă duc la risc, o studiez acasă cu lupa!Şi am studiat-o!
„Pâine neagră, fără conservanţi”, am găsit cu destulă uşurinţă pe eticheta colorată, dar ingredientele scrise în cehă, croată, slovacă, poloneză şi bulgară chiar că nu le puteam descifra decât cu lupa! Apoi am descoperit şi traducerea în română!Fabricată în Germania, feliile de pâine din secară se păstrează la frigider, se pot şi prăji, ca să semene cu pâinea proaspăt scoasă din cuptor, dar conţine gluten (am înţeles că e ceva modificat genetic) şi lupina, dar asta nu ştiu ce e.
Iată de ce ar fi fost utilă ştampila!
Şi încă ceva neobişnuit: scrie negru pe …roz, că în cazul în care nu suntem mulţumiţi de calitatea pâinii, ni se returnează banii!Atât de siguri sunt de calitatea ei încât riscă să se trezească un românaş ca şă-şi ceară banii înapoi!I-auzi!
Mâine am să încerc varianta prăjită!Ca să n-o duc înapoi!