Etichete

, , , ,


nu preaMi-a fost dat să mă enervez încă de dimineaţă, urmărind un videoclip realizat la Craiova. Nu am treabă cu capitala Băniei, am menţionat doar ca să putem localiza românii premierului! Filmuleţul, realizat la lansarea candidaturii la preşedinţie a lui Victor Ponta, a prezentat părerea unor participanţi, care au răspuns la întrebarea de ce nu l-ar vota pe Johannis preşedinte.Mi-am verificat data de pe calculator şi de pe telefon, suntem în 31 iulie 2014, deşi e greu de crezut auzind aberaţiile oamenilor! După încheierea glorioasă a discursului prim – ministerial, în care Victor Ponta a subliniat cât de mândru este că e român, că străbunicii şi bunicii au trăit în ţară (după descălecarea dintr-un sat de undeva din Albania) şi a promis că-şi va convinge copiii să nu plece nici ei, că nici el nu-şi va părăsi nici religia ortodoxă şi nici patria-mumă, pentru că va face şi drege pentru ţară şi popor, după alegerile pe care le va câştiga în noiembrie! Toate aceste vorbe au fost rostite făcând aluzie la contracandidatul său, Johannis, cetăţean român de etnie germană, născut şi crescut în România, vezi Doamne, de religie lutherană!

e neamt

Doi tuciurii au opinat că Johannis nu poate fi votat, pentru că nu e totuna că „te-a născut mă-ta într-o ţară” şi vii să-ţi dea cetăţenie sau că eşti născut în acea ţară şi alte aberaţii de acest fel, pe care nici nu le repet că-mi sare iar muştarul! Astea după ce s-au scuzat că nu prea îl cunosc pe Johannis ca să poată vorbi despre el. Atât ştiau însă că e neamţ şi nu-i ortodox. Ce păcat mai mare aţi vrea? Cât de vehement susţineau una şi bună, nu mi-e greu să presupun că ar fi fost stimulaţi măcar cu o bere pe căldura asta! De ce stăteau ei în primele rânduri rezervate celor din Teleorman, nu-i greu de ghicit, dar să debiteze asemenea aberaţii, fără să aibă contra argumente…Ce poate să înţeleagă un cititor sau un spectator al filmuleţului? Că trebuie să fii mândru că eşti român, asta fiind o calitate ce te plasează înaintea tuturor! Poţi să fii deştept, şcolit, cu idei, cu rezultate, mofturi! Să fii român, neică! Nu eşti născut, crescut de mamă româncă într-o familie de români verzi? Şezi blând, fratele miu! Nu pupi tu Cotrocenii! I-auzi acolo!

nu stiu

Să zicem că am găsi circumstanţe atenunate celor doi care vizibil ar fi uns şcoala cu slănină ca s-o fure câinii, până şi acelei doamne care atâta s-a abţinut să comenteze încât a repetat aceleaşi aberaţii ca şi primii doi, concluzionând: e neamţ! Ce vreţi mai mult? Uff…e dureros cum ne mulţumim mereu să dăm din mâini: asta este! Merem înainte! Fără să ne dăm seama că batem pasul pe loc! De ce trebuie să rămânem mereu de căruţă? De ce vrem să păstrăm distanţa „regulamentară” de un secol faţă de ţările civilizate?

Ar fi trebuit să depăşim deja selecţia pe „originea sănătoasă”. Chiar nu aţi văzut pe nimeni cu trăsături daco-romane şi ortodocşi până la moarte, care îşi întorceau chepeneagul în funcţie de cum bătea vântul? Vi se pare normal, nu-i aşa? În secolul XXI, cum se poate ca etnia sau dogma religioasă să fie criteriu de partajare între candidaţii la conducerea ţării? Eşti ortodox?  Eşti bun. Nu eşti ortodox? Plimbă ursul!

Despre cei doi tineri care au afirmat că nu vor să fie conduşi de oameni de altă naţionalitate ce să mai zic? Ei au fost cireaşa de pe tort! Dacă şi ei sunt spălaţi pe creier, nu mai am ce adăuga!

una e

Uff!