De îndată ce vor sosi de la Bucureşti, Poşta Română va începe distribuirea cardului de sănătate! Hip-hip-hurra! Nu-mi mai încap în piele de bucurie!
De îndată ce îl voi avea mă voi putea duce cu el oriunde în Europa la medic, pentru că va fi destul să arăt cardul că voi fi tratată ca un cetăţean al ţării respective, ţară în care -ferească-mă sfântul-aş avea nevoie de un tratament de urgenţă!
Wao! Ieee! Şi alte interjecţii…ca să descriu imensa mea admiraţie faţă de minunata găselniţă menită a stopa frauda în Sănătate!
Nu-mi tocesc degetele degeaba creionând inutilitatea cardului, atâta vreme cât medicul de familie pe a cărui listă de pacienţi cu onor figurez, lună de lună îmi face programare, pentru a-mi emite o reţetă electronică (tipărită pe A5 desigur), din ce în ce mai departe de ziua în care mi se gată doza din luna precedentă! Nu pentru că ar avea ceva cu mine ca persoană, dar pentru că aşa îi permite softul!
Încă nu s-a găsit ministru al Sănătăţii care să rezolve această aiureală, deşi au fost schimbaţi mai des decât îşi schimbă bărbaţii izmenele!
Dacă la începutul anului aveam să stau 1-2 zile fără tratament, acum am ajuns la…14 zile! Şi distanţa creşte lună de lună cu încă 2 zile-3 zile. Asta înseamnă că la sfârşitul anului va trebui să rezist 1 lună de zile fără tratament?
Wao! Voi intra în Guiness Book, fluturând -desigur- cardul de Sănătate în mână!
Cum nu vii, tu, Ţepeş Doamne!
Se vede ca la voi nu se aplica regula (ca la cei de la OPSNAJ) care precizeaza: daca ai nevoie de o reteta (compensata) pentru o boala noua (diferita de cea curenta pe care o ai), ar trebui sa va internati in Spitalul (Judetean, de Urgenta, de Specialitate, etc.) pentru o zi (eventual mai multe zile), deoarece numai asa puteti sa obtineti o „majorare” a „cotei” de medicamente lunare (cei de la Casa de Sanatate Judeteana „sufla si in iaurt” acum ca sa nu fie acuzata ca a folosit abuziv retetele respective).
Obs. Motivarea ca s-ar termina „fondul” este o mare minciuna (ramasa de pe timpul „portocaliilor”) deoarece atunci cand se face necesarul de medicamente pe o anumita perioada (o luna, trei, sase sau douasprezece luni) fiecare manager care se respecta isi ia masuri si pentru o „cota” de suplimentare a contravaloarei medicamentelor respective. Nota: Eu de peste 7 ani (de cand sunt nevoit sa merg la medic – uneori chiar saptamanal pentru ca altfel as risca sa sa inchei „socotelile” cu viata asta mai repede de cat as vrea) si stiu ce vorbesc. De aceea nu va contrazic ca unii Doctori de Familie din lene sau de frica sa nu „plateasca” din buzunarul lor propriu se folosesc de minciuna ca nu mai sunt „fonduri”, in loc sa te interneze (ambulatoriu de ex.) si ca urmare a medicamentelor prescrise de acolo sa elibereze o noua reteta. Mentiune: Fiecare bolnav cronic are Dosarul lui de Pacient (in evidenta Arhivei Medicului de Familie) si in consecinta medicamentatia pe care trebuie sa o ia, este stiuta dinainte de a eliberarea retetei respective, asa ca ori va cautati un alt Medic de Familie ori ii cereti sa procedeze in consecinta cei care se fac ca nu cunosc Legislatia in vigoare.