meles-meles-bursuculLeul, vulpea şi bursucul şi-au dat întâlnire la marginea pădurii, într-o seară liniştită de toamnă. Leul şi bursucul au avut de mers mult şi bine ca să întâlnească vulpea, dar nu au comentat nimic, s-au dus acolo unde a vrut vulpea care avea ceva de rezolvat tocmai la liziera pădurii. Bursucul a ajuns cu întârziere, dar important e că a ajuns, iar vulpea când l-a văzut i-a zis pe un ton mieros: „oh, ne cunoaştem bursucule, ne-am întâlnit la pescuit, la Razna”. Bursucul a rămas cu lăbuţa întinsă spre vulpea care l-a ignorat, susţinând că se cunosc, deşi atunci a văzut-o pentru prima oară.

Au urmat discuţii generale, vulpea s-a lăudat cât de bun pescar e ea, câţi peşti va prinde ea până la primăvară, nici nu vrea nicio recompensă până când nu va demonstra că datorită minţii sale ascuţite leul va deveni cea mai admirată prezenţă din pădure.

Leul a plecat mulţumit de promisiuni, după care vulpea şi-a luat şi ea tălpăşiţa, lăsând bursucul să meargă către casă singur-singurel noaptea prin pădure. A pierdut vremea, căci vulpea nu avea nimic de comunicat, degeaba i-a lăsat leul ca să mai discute! Degeaba a încercat bursucul  s-o descoase, vulpea nu părea să ştie cu ce se mănâncă pescuitul! Deşi s-a lăudat că e vechi pescar, că a pescuit prin toate apele din zonă, dar nu s-a stabilit nicăieri unde nu i-au fost apreciate îndeajuns de bine talentul şi priceperea. De aceea e dispusă acum să ne sară în ajutor cu toată priceperea sa!

Lunile au trecut în zbor, peşti nu prea erau, mai mult bursucul ce prindea, şi când au avut deja o căruţă plină cu peşti, a venit şi vulpea să culeagă laurii. Inexplicabil, bursucul o deranja pe vulpea cea lăudăroasă şi ahtiată după recunoaştere şi foloase materiale. Orice făcea bursucul, vulpea îi găsea ceva de comentat şi adesea se plângea  ba leului, ba tigrului. Bursucul iubitor de dreptate şi adevăr se enerva văzând atâtea minciuni şi prostie. Îi creştea tensiunea arterială cât brazii înalţi din pădure, punându-i în pericol sănătatea!

Vulpea nu ştia să pescuiască, asta era un fapt dovedit deja şi nu ştia nici să vâneze, a demascat-o bursucul pas cu pas, arătând leului ce hram poartă vulpea, dar nu a primit alt răspuns decât: „bursucule, asta e…”

A stat bursucul şi s-a gândit: vulpea asta e bâtă,sau varză, cum vă place mai mult, doar gura e de ea, totuşi e ţinută în braţe, e intangibilă…leul şi tigrul ar fi în stare să mă scoată în afara pădurii dacă din cauza mea vulpea s-ar supăra!

Aici a nimerit-o, căci i s-a dat de înţeles că ar fi cazul să termine cu prostiile-a se citi să nu o mai facă de minune pe vulpiţa demonstrând ori de câte ori se poate că e o proastă incurabilî care mai şi cere bani pentru orice solz de peşte, aşa că ar fi indicat să se calmeze că nu e bine! Deci aşa, prostia  a pus stăpânire şi pe pădure! Vulpea asta o fi deşteapta din pădurea adormită de prostie!

Bucurându-se de noua tehnologie cei patru obişnuiau să mai discute online, deşi de cele mai multe ori discuţia se împotmolea în ciondăneli,  vulpea căutând din răsputeri să-i sape groapa bursucului.  Ce ziceţi, îi va reuşi în cele din urmă?

PS. orice asemănare cu personaje din alte basme este iluzie optică!