drumuri-gropi_02.jpgVreme capricioasă, ca de aprilie. Acu’ e soare, acu’plouă mărunt. Acu’ bate vântul , acu’ bate grindina.Rezultatul: bălţi şi băltoace peste tot. De vrei să calci unde e mai neted şi lucios, rişti să te  îneci!

Astfel meditam ieri, făcându-mi loc printre maşinile bengoase parcate pe trotuar, făcând echilibristică pe  fâşia îngustă ce a mai rămas liber până la gardul viu. Bălţile erau atât de imense în unele locuri încât am preferat să cobor pe carosabil ca să le depăşesc. Şi nu eram pe o străduţă lăturalnică, să nu credeţi, ci tocmai pe vestitul bulevard 1 decembrie 1918! Acel bulevard lung şi lat care duce spre Europa!

Dincolo de monologul despre capriciile vremii, mi-am mai pus câteva întrebări retorice: cum se face că în faţa unor unităţi comerciale private, cu trepte tapetate cu gresie -destul de alunecoase-trotuarul e abia schiţat prin câteva bucăţi de asfalt, aruncate parcă în batjocură, deşi cred că doar atât a rămas din ce era asfalt odată, nu a încercat nimeni să facă potecuţă printre gropi până la scară!

Trotuarul e al primăriei, nu?

Privatul nu are voie să vină aşa de capul lui şi să pună un sac de beton ca să astupe gropile, nu-i aşa?

Nici pietriş…nimic fără autorizaţie de construcţie. Deşi nu-i treaba lui să repare trotuarul!

Aşa că nu-i de mirare dacă merge omul să-şi ia o aspirină de la farmacie şi -cu sau fără reclamă la medicamente-mai cumpără şi nişte apă de plumb, o cremă analgezică, un antiinflamator şi nişte faşă…păi dacă şi-a luxat piciorul prin gropile alea!

Şi încă n-a nins, încă nu e gheaţă!