IMG_2931După ineditul „Protest de masă” al primului partid fondat de la firul ierbii, cu doar trei membri fondatori, începem săptămâna cu protestul deja obişnuit din sistemul sanitar, de astă dată al medicilor de familie. Dacă primul protest la care printre participanţi era şi …o adevărată masă cu patru picioare, deşi „deMaşca”  multe dintre nemulţumirile mureşenilor,  a fost un protest paşnic şi fără efect negativ asupra cetăţenilor, pe când acesta de luni… ne cam afectează!

Medicii de familie nu mai eliberează reţete compensate, nu mai emit bilete de trimitere… într-un cuvânt protestează. Au şi ei nemulţumirile lor. Singura problemă gravă e că protestul lor loveşte tot în omul de rând, care mai e şi bolnav pe deasupra! Căci guvernanţii nu se vor înduioşa câtuşi de puţin că nea Costică rămâne fără bilet de trimitere la medicul specialist, că nea Georgică rămâne fără medicamentele care îl mai ţin în viaţă şi chiar dacă ar avea sutele de lei în buzunarul de la spate, fără reţetă niciun farmacist nu i le-ar elibera! Să continui?

E urlător la cer ce se întâmplă în sistemul de sănătate. Numai cine n-a vrut nu a stat în scaunul ministerial, iar de atâtea actualizări Legea Sănătăţii aşteaptă bilet de trimitere la… reanimare!

Dacă e vineri, cardul de sănătate se blochează, softul nu permite prescrierea medicamentaţiei după necesitatea bolnavului, medicul e sufocat de birocraţie… mai bine mă opresc, că-mi creşte tensiunea!

În toată harababura asta unii totuşi încearcă să schimbe ceva. Vremurile pe care le trăim ne-au demonstrat că nu putem fi niciodată destul de bine pregătiţi la câte surprize ne pot rezerva calamităţile naturale sau atacurile teroriste. Asta nu înseamnă însă că trebuie să ne lăsăm în ghearele fatidismului mioritic, „dacă aşa vrea Dumnezeu, facă-se voia sa”, ci să ne străduim să ne salvăm pielea sau să n-o dăm prea ieftin măcar, dacă nu avem încotro!

Astfel, un echipaj format din medic şi asistent de medicină de urgenţă de la Ambulanţa Samaritanus din Tîrgu Mureş participă zilele acestea la o pregătire organizată de Echipa Internaţională de Intervenţie Rapidă în caz de Dezastre la Viena, ca parte integrantă a echipei Austriei! „Suntem mândri că pentru prima oară drapelul ţării flutură alături de steagurile celorlalte ţări participante în Echipa de Intervenţie Rapidă în caz de Dezastre şi suntem onoraţi în acelaşi timp de a face parte din echipa Austriei, este mai mult decât o simplă recunoaştere a calităţii pregătirii personalului nostru medical, care după parcurgerea celor trei module cu siguranţă ne vor reprezenta cu cinste oriunde va fi nevoie de ei în lume”, a spus coordonatorul Ambulanţei Samaritanus, vineri, la plecarea echipajului. E puţin, e mult?  E un început.

Erika MĂRGINEAN

(publicat în PUNCTUL nr. 573)