Căsuţa noastră la început avea şi o grădină mare, de care ne-a scăpat apoi partidul şi guvernul nostru, ca să nu avem chiar atât de lucru. A rămas în schimb o grădiniţă împrejmuită cu un gărduleţ unde mama creştea nişte păsări. Îmi amintesc că aveam un cocoş roşu, foarte periculos, dresat parcă să sară la lobul urechilor, indiferent cu ce intenţie s-ar fi apropiat vizitatorul. Mai erau nişte găini, probabil, de astea nu-mi amintesc, nu uit însă puii mici şi gălbui de care m-am ocupat intens. Mai întâi mi s-a părut absolut indicat să le fac baie într-un lighean, aşa cum ne făcea şi nouă mama după o zi de joacă prin curte. E drept că n-am început cu baia. Mai întâi le dădeam drumul în curtea cea mare  deschizând şi închizând portiţa grăduleţului. Probabil nu se mişcau îndeajuns de repede, ori nu ascultau comanda la mine, unii cam picau, seceraţi de portiţa. Şi aici am intervenit eu cu primul ajutor, încercam să-i readuc la viaţă prin îmbăiere. Atunci am aflat că puii de găină nu ştiu să înoate! Văzând cum se înpuţinează oştirea de pufoşi galbeni, m-am dus la mama şi am anunţat-o: nu ştiu ce se-ntâmplă, dar au început să crape puii!

Nu-mi amintesc să fi încasat vreo bătaie, dar ştiu perfect că de atunci nu suport penele! Am aruncat toate pernele umplute cu pene din casă şi dacă vrei să mă delimitezi de ceva, fă un brâu de pene!”