Etichete

, , ,


Citat-Napoleon-Bonaparte1.jpgAm momentele mele de adâncă filozofare, când încerc să pătrund cu mintea tainele lumii. Uneori am câte o revelație de parcă văd cu ochii minții cum se face lumină în cap, dar înainte de a reuși să torn ideile în cuvinte…se ia curentul! Și nu-mi amintesc decât de senzația nemaipomenită de a fi fost aproape de adevăr!

De pildă …. în naivitatea mea cred, că globul ăsta de noroi și pietre- adică Terra, cu atmosfera ce-l învăluie de când lumea, e ca acea jucărie de glob în care e o căsuță și dacă il miști ninge peste ea cu fulgi mari….pe scurt, respirăm, inhalăm și expirăm de miliarde de ani același aer. La ce zicem noi aer curat poate e exhalat de dino, acum milarde de ani. Toți pământenii. Nimic nu se pierde, totul se transformă. Unul moare, altul naște. În același pământ se-ntoarce.

Apoi am întrebări geniale. De pildă apa mării de ce e sărată? S-a format peste o mină de sare?

Cum de rămâne la fel de sărată apa mării dacă mereu plouă peste ea, dacă se varsă în ea ape dulci într-una?

Când eram de școală primară ni se explica existența oamenilor de culoare prin efectul soarelui, care ar fi mai mare în Africa, și în zonele sudice ale globului decât în cele nordice. De atunci am văzut oameni de culoare născuți în Anglia și albi în Africa de Sud. Deci?

Tot atunci am învățat că avem un strămoș comun, omul și maimuța. Deși unii se comportă de parcă acum s-ar fi dat jos din copac, maimuțele se nasc maimuțe și oamenii …oameni!

La cinema am văzut un Iisus cu tenul alb și chip angelic (cunoașteți actorul) , iar din texte am aflat că de fapt  Alesul ar fi avut tenul măsliniu și părul cârlionțat! Dacă s-a născut în Nazaret, unde e cald și soare de ce îi sărbătorim nașterea de Crăciun, când crapă pietrele de ger?

Dacă Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea sa, înseamnă că Dumnezeu nu are gen, din moment femeile și bărbații deopotrivă seamănă cu el.

Dacă Dumnezeu ne iubește de ce lasă atâta suferință peste noi? De ce trebuie să ne pună la încercare? Ideile mele, pe care le tastez acum poate că sunt ale lui, din moment ce el știe tot și eu sunt doar o  jucărie în mâinile lui! Satana mă face să vorbesc baloane?!

Dacă toată omenirea e creația Atotputernicului, de ce ne-a făcu atât de diferiți? După vorbă, după aspect, după port? De ce ne – a făcut răi? Necredincioși sau de altă credință?

Și asta e doar începutul! Mai am!