Poate că n-a fost cea mai bună soluție încălzirea centralizată, dar din moment ce așa ceva există și funcționează bine și azi într-o capitală europeană, de plidă, cum este Viena, nu știu de ce nu ar fi fost bună și la noi?

N-a fost. Văzând că tot mai prost merge treaba, unii au fost în stare să plătească bani grei ca să se poată debranșa din sistemul centralizat. La un moment dat erau blocuri unde o singură familie mai era racordată la rețea, celelalte toate și-au ”băgat” centrală de apartament.

Asta presupunea împânzirea casei scărilor cu țevi de gaz, de la branșament până la ușă fiecărui apartament, apoi montarea unui contor de gaz separat pentru fiecare consumator, alte țevi ( de preferință cupru) prin tot apartamentul și colac peste pupăză, o bombă cu ceas, !centrala de apartament.

Anunțurile de vânzare ale unor astfel de apartamente anunțau ca pe un trofeu că apartamentul are centrală de apartament, e contorizat pentru apă, gaz și curent electric.

Și așa se explică pădurea de țevi cu pălărioară ce ies pe lângă geamurile de la bucătăprie de obicei, dar pot foi întâlnite în cele mai neașteptate locuri, pufăind cu tiraj forțat un ”abur” absolut inofensiv, inodor, incolor, in…ce vreți, numai că pute!

Și e enervant când vrei să aerisești, deschizi geamul și tragi adânc în piept o doză de gaze arse …Inițial a fost vorba de câte o centrală de bloc, cu repartitoare de consum, la fiecare apartament. Ar fi fost scandal și așa la împărțirea consumului, dar am fi avut mai puține bombe per capita. Așa s-a ajuns la centralele individuale, dar ar fi fost nevoie de țevi caresă scaotă gazele arse la câțiva metri deasupra acoperișului. Vă puteți imagina ce frumusețe de pădure de țevi ar fi fost pe fiecare bloc! Și cum omul e inventiv, au tras niște găuri prin betoanele prefabricatelor și puțin le-a mai păsat că au ajuns să facă schimb de gaze arse unul de la altul, prin țevile îndreptate spre exterior.

Cazul fericit e când nu inhalează decât vecinul de jos…dar sunt blocuir unde două geamuri stau în unghi drept și gazul ars merge inevitabil de la unul la altul!

Europa a găsit între timp modele noi de centrale mici, care costă , dar sunt mult mai bune, mai puțin poluante…cine poluează plătește, așa că se pregătește o nouă taxă ….

(va urma)