Casa e construită undeva în câmp, departe de orice zonă locuită. De departe i se văd pereții netencuiți încă, de un cenușiu ce bate la ochi în marea verde presărată din loc în loc de flori de câmp. Terenurile nu sunt cultivate. Parcelate au fost vândute pe bani frumoși celor care au vrut să scape de zgomotul și poluarea orașelor mari. Străzi întregi au răsărit ca din pământ paralele cu șoseaua ce duce călătorul departe pe câmpia română, dar până la primul vecin, poți mânca o chiflă!

Călătorul rătăcit în căutarea unei fântâni, ar fi ajuns la casa din mijlocul câmpiei, ca într-o oază din deșert. Copaci tineri cu frunzișul proaspăt se înalță peste gardul înalt, ridicat pe un brâu de beton. Printre șipcile late de câteva degete un ochi ager poate vedea în curte printre copaci, tufe și flori colorate. Curtea îngrijită, înconjoară o casă cu un etaj, cu tot felul de acareturi, ca la țară. Un câine negru și o pisică albă cu ochi albaștri stau tolăniți la umbră. De departe, din sat parcă se aud clopotele bisericii. E duminică, enoriașii s-au dus la slujbă. Doar morocănosul din casa gri moțăie în balansoarul din curte.

-Șezi, nu-i nimic, Grivei! L-a liniștit omul pe câinele ce a tresărit la zgomotul neașteptat. ”Am ațipit și am scăpat caietul din mână”- continua să-i explice câinelui, care s-a și întins la loc, văzând că nu-i rost de nimic interesant. Omul trecut bine de prima tinerețe, cu părul alb, tuns scurt, nu se dezobișnuise încă să-i vorbească lui Grivei, de parcă ar înțelege, așa cum îi vorbea lui Rex, care chiar înțelegea. Rex un ciobănesc german, extrem de inteligent și bine dresat era ca un membru de familie. De fapt, mai mult decât un membru de familie, căci el nu visa la moștenire!

Din păcate nu l-a putut salva. Degeaba l-a dus la oraș, la cei mai buni medici veterinari, degeaba a cheltuit toți banii puși deoparte pentru zile negre, Rex s-a prăpădit. A suferit ca un câine după el!

Pe Grivei l-a adus nepoată-sa, de undeva de prin Harghita. E simpatic și isteț de felul lui și Grivei, dar nu e ciobănesc, nu e…și nu e Rex, oricât ai încerca să te amăgești. N-ai cum.

-Vecineeee! Ești acasă?-strigă noul locuitor al câmpiei, bătând la poartă, deși îl văzuse deja, touși mai strigă odată, și mai hotărât:

-Mărculeasă! Victoreee! Ziua bună, Victore!

Omul s-a ridicat din balansoar, ascunzând caietul de 200 de pagini sub pernă, și a pornit spre poartă.

-”Festina lente!”,- i a mai strigat cel de la poartă, cunsocându-l de intelectual pe Mărculeasa.

-Bine, bine!-i-a răspuns pe voce de bariton în timp ce i-a deschis poarta mai tânărului său vecin

-Măi, Georgică, măi! Ce-ai mai uitat de data asta? -îl întrebă pe brunetul cu părul creț, care își făcea loc cu abilitate pe lângă Mărculasa, să se știe în curte înainte ca Victor să se răzgândească și să-l trimită după tutun.

-Am auzit că-ți vine fecioru din țări străine, e adevărat?

-Și apoi unde ai auzit matele, mă rog?

-Vorbeau la crâșmă, am fost după apă minerală și ..

…și bere

-Bine , și bere și acolo l-am auzit pe nea Costică drojdierul povestea că degeaba te-ai ascuns matale în mijlocul câmpiei că tot se știe ce hram porți. Chiar așa a zis!

-Și din asta ai dedus tu că-mi vin neamurile?

-Nu din atât, Victore! Că a zis omul cu subiect și predicat, Azi vine fi su lu ăla din câmp”, așa-ți zice când te vorbește . Că vine cu avionul până la București și de acolo cu mașina vine încoace, și că o să dai o bere în cinstea lui! Că te bucuri matale chiar dacă nu te arăți.