N-a fost ușor,

Dar pe când ne-am învățat

Firma a cedat!

…………………………………..

P.S. De 30 de ani, recipientele de plastic au invadat planeta. Dacă sticlele, borcanele puteau fi reciclate, vândute la centre de colectare, într-o vreme, în cazul plasticului nici măcar nu – a pus problema. Ecologiștii au venit cu ideea de a colecta selectiv deșeurile, au apărut containere colorate pentru sticlă, hârtie, plastic – separat. Ca de obicei, căruța pusă înaintea cailor…n- a însemnat soluția problemei, pentru că aceste containere au fost golite în același camion ca să aterizeze apoi în groapa de gunoi.

La inițiativa unui mureșean, Lehel, în urmă cu un an-doi am început o muncă de lămurire cu vecinii și un antrenament susținut ca să adunăm pet-urile de pe scară.

Cât a funcționat centrul de colectare (un aparat care prelua peturile bucată cu bucată, eliberând un bon de valoare de câțiva bănuți) lângă un supermarket, Lehel s-a ocupat de transportul ambalajelor cu mașina proprie.

Cum era de așteptat, respectiva firmă s-a retras de pe piață, așa că și Lehel a abandonat acțiunea.

Noi însă n-am renunțat, pentru că ar fi fost păcat să abandonăm acum, când s-au obișnuit vecinii să nu mai arunce plasticul la gunoi. Mai ales că potrivit promisiunilor, ar fi trebuit să ajungă și la noi colectarea selectivă a deșeurilor. N-a fost să fie!

Pandemia a închis și firma descoperită de vecinul binevoitor, la capătul orașului, unde se ajungea pe un drum accidentat. Greu ne-am obișnuit să le colectăm, aproape la fel de greu ne-am dezobișnuit să NU le mai colectăm.

C’ est la vie!