Mai ales acum, când cutia magică îmi aduce nu doar sunetele, dar și imaginile de pe tot mapamondul, ba mai nou si de pe Marte, chiar nu mi-am făcut griji când s-a anunțat – imediat se face anul – starea de urgență. Lockdown. Cumpărăturile, plățile, munca toate se pot face online, pot sta cât vreau în turnul meu de fildeș. Întâlnirile face to face, mi-au lipsit , atât de mult încât…bine, recunosc, am vărsat niște lacrimi. Dar cu timpul m-am obișnuit. acum mă pot abține, măcar de față cu ei să nu dau apă la șoareci. Uneori chiar sunt foarte calmă…Filozofez, de dimineață pun țara la cale, apoi…mai trece o zi.

M-am gândit de unde atâta răbdare de a sta printre pereții casei? Uneori îmi imaginez ce ar fi dacă…și atunci fac o călătorie imaginară. Revăd locurile pe unde am călătorit, pe unde am locuit, pe unde m-am plimbat..apoi îmi trece dorul de ducă, brusc, așa cum a venit. Și n-am devenit misogină, nici depresivă. Doar ciudată un pic? Tot meditând așa mi-am amintit de o scenă:

• Am spălat batistele, pot să merg acum pe afară? – o întreb pe mama, arătându-i batistele mari cât fața de masă.

• O juma de oră!- îmi răspunde ea scurt.

• O juma de oră?? Ce să fac în juma de oră? Toți copiii stau până târziu pe afară! Io de ce n-am voie?- eram din ce în ce mai indignată, mai ales că fusesem dirijată înapoi, de tata, care mi-a făcut semn de la geam. Am uitat de batiste! Trei batiste cât casa, spălat, limpezit, mi-a luat ceva timp. Și acum când să cobor, aflu că mai am doar 30 de minute de stat la joacă!
• Doar atât? Mai bine nu mai merg nicăieri! Și m-am retras în camera mea, refuzând și cina. Să se vadă cât sunt de supărată. Bine, mama a mai făcut o încercare: ce rost are să te superi pe burta ta? Asta pentru că refuzam să mănânc. Apoi a trebuit să asist cu toții la masă, chiar dacă, încăpățânată cum eram, refuzam cina. Și am stat consemnată apoi câteva zile pentru comportament neadecvat unei fete ascultătoare.

Am dobândit un antrenament de invidiat. Pentru că după o ieșire când uitam de mine și evident întârziam, așa cum era de așteptat, urma prizonieratul în camera mică! În funcție de cât de mult întârziasem, aveam de suportat consecințele. Dacă aveam câteva cărți bune, chiar nu-mi părea rău că, fiind consemnată, puteam citi în liniște. Apoi când s- a ridicat interdicția, coboram în parcul de lângă bloc, mă puneam într-un leagăn și cei care erau curioși, oare ce am mai citit, trebuiau să mă legene ușor, cu rândul, ca să le pot povesti. Mie-mi plăcea să povestesc, iar ei scăpau mai ieftin , dacă nu erau amatori de lectură, că aflau de la mine tot felul de povești.

Setea de lectură cred că o moștenisem de la tata. De câte ori l-a atenționat mama, măcar la masă , lasă și tu cartea sau revista aia! Citeam orice. De pe ambalajul produselor, de pe etichete, doar în chineză n-am citit decât ”made in China” , pronunțat așa cum se scrie! Citeam în orice limbă și îmi plăcea la nebunie cum sunau instrucțiunile de folosire …că așa e în tenis, vorba lui Toma Caragiu, a citit și el ”etel ize sito” de pe Vegeta.

Îmi amintesc de ziarele din Moldova, scrise în limba română, dar cu litere rusești. Ce ne mai distram când povestea tata ce s-au mirat colegii lui când citea ziarul direct în română! (Păi dacă era scris în românâ?!) Am învățat și eu alfabetul dintr-o carte groasă, de limba rusă. Mama făcea un curs de limba rusă-nu știu cu ce ocazie-așa că m-am folosit de ocazie . Îmi plăcea literatura rusă. Sus , pe ultimul raft din bibliotecă aveam o carte în care erau descrise și niște scene erotice, de nu aveam voi să o citim. Stjenka Razin-cred că se numea cartea. Nu era mare scofală, dar…nu era de nasul nostru!

Pe lângă tot răul ce a însemnat această epidemie,faptul că ne-a oprit de goana noastră nebună, că ne-a făcut să ne aducem aminte de unde venim, chiar dacă nu prea suntem siguri încotro ne îndreptăm, tot a fost și bun la ceva .

_va urma_