Duminică seara. Prima din noul șir de 30 în care la ora 22 se dă stingerea. Rând pe rând geamurile vecinilor se întunecă. La etajul patru se vede o dâră de lumină, ce se strecoară sub jaluzele. La trei, orhideea stă de strajă, nemișcată de la 1 martie. Căldurosul de mai sus se pare că doarme, nu și-a mai scos podoaba la aerisit de ceva vreme. Au plecat musafirii din balconul fumoar al tinerilor. ”Moșnegii” s-au conformat demult. Ciobănescul german încă nu latră, pisoiul s- a dus în deplasare. Ciorile lipsesc de câteva zile, câte o mierlă mai cântă dimineața devreme, dar acum e liniște. Un taxi întârziat își lasă clientul la blocul vecin.

Ordine și disciplină.

Mă trezesc la 4.04. Aceeași liniște, dacă nu țin cont de mașina de spălat cu enșpe programe a vecinilor. Tocmai execută nu știu al câtelea. Trec pe la geam și văd o coloană de fum ce se înalță spre cerul nopții. Iluminatul public funcționează impecabil. Șoseaua de centură pare o tentativă de Champs Elysee. Deschid geamul ca să imortalizez imaginea. Nu Șoseaua, fumul. Nu pot decât să regret apoi. Minute în șir nu reușesc să scap de duhoarea deșeurilor arse. Am inhalat o doză apreciabilă. Ar trebui să mă bucur. Încă simt mirosul!

Citesc de pe telefon știrile ”pregătite pentru mine”. Nu le deschid, titlurile îmi sunt de ajuns! Ascult un pic de muzică și adorm.